Dosar 10002/280/2010 din 26.05.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10002/280/2010
Data dosar:
26.05.2010
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2010 la ora 12:00

    Complet: C5-Miercuri
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul GT, la pedeapsa de 1 an si 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a,c C.pen. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 3 ani si 8 luni, conform art. 82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen În baza art. 191 C.pr.pen. obligă pe inculpat să achite suma de 440 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză din care 200 lei onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 17.11.2010 la ora 12:00

    Complet: C5-Miercuri
  • Amână cauza

    În baza art. 306 Cpp amână pronunţarea la data de 24.11.2010. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2010 .

  • Sedinta din data de 20.10.2010 la ora 12:00

    Complet: C5-Miercuri
  • Încheiere

    Admite proba cu inscrisuri, solicitata de aparatorul inculpatului. Proroga discutarea probei testimoniale la termenul viitor pentru a da posibilitatea aparatorului inculpatului să nominalizaze numele persoanei ce se doreste sa fie propus ca martor in cauza. Se emite adresa catre IPJ Arges si se solicita fisa de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 17.11.2010. Cu drept de apel, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Octombrie 2010

  • Sedinta din data de 22.09.2010 la ora 12:00

    Complet: C5-Miercuri
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 30.06.2010 la ora 12:00

    Complet: C5-Miercuri
  • Încheiere

    În temeiul art. 6 şi art. 171 C. pr. pen., admite cererea formulată de inculpat prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător . Amână judecarea cauzei la data de 22 septembrie 2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD