C****** M* M****
Recurent ReclamantB*********** M*******
Intimat PârâtA********** A****
Intimat PârâtA********** M****
Intimat Pârâtrespinge actiunea ca nefondata
amana pr. la 03 mai 2011 orele 15.
Amână pronunţarea la 26.04.2011, ora 15
amana pr. la 18.04.2011 orele 15.
Instanţa încuviinţează înlocuirea martorului cu Bunduc Niculina ce va fi citată şi
Pentru a se asigura prezenţa martorului de către pârâtă, urmând ca asupra admisibilităţii cererii de înlocuire a martorului să se pronunţe instanţa iniţial investită şi faţă de cererea de amânare formulată de pârâtă, pentru lipsa apărătorului său,
PT. ADM. PROBEI CU MARTORI
pentru ca parata sa asigure prezenta martorului in vederea audierii
se va emite la BNP Puscasu pt. a se solicita documentatia care a stat la incheiarea contractului depus la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, s-a luat declaraţie reclamantei, susţinerile sale fiind consemnate în proces verbal ataşat la dosar, arată că solicită rezilierea contractului deoarece nu s-au respectat clauzele contractuale privind plata preţului, iar pârâta nu a ajutat-o aşa cum s-a angajat. Precizează că nu are alte probe în dovedire de propus, de faţă nu erau martori. Av. Hilote depune împuternicire avocaţială. J U D E C A T A, Consideră necesar şi dispune citarea pârâţilor cu menţiunea personal la interogatoriu, urmând a se stabili la următorul termen obiectul judecăţii şi