R*** V******
Intimat ReclamantT******* M******
Apelant PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să realizeze acoperişurile casei de locuit şi a celorlalte anexe gospodăreşti care sunt amplasate pe hotarul despărţitor, astfel încât apele pluviale să nu se scurgă pe terenul proprietatea reclamantului. Obligă pârâta la 1119 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Cu apel.
Amână pronunţarea în cauză la data de 16 martie 2011.
Amână pronunţarea în cauză la data de 9 martie 2011.
Acordă termen faţă de lipsa martorului.
Acordă termen pentru a se cita pârâta cu menţiunea prezentării la interogatoriu.
Repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului.
Amana cauza, in vederea administrarii probatoriului incuviintat.
cit.parat interogatoriu
T pt. observasre precizare
T pt. ca recl. sa precizeze cu cine se judecă în contradictoriu
T- avînd in vedere incheierea prin care s-a admis declaratia de abtinere , si motivele de incombatibilitate a judecatorului delegat sa efectueze acte procedurale
Înaintat la C1, termen 21.05.2010, ca urmare a admiterii declaraţiei de abţinere a preşedintelui completului de judecată C 6, judecător Ecaterina Sandu.
Admite cererea de abţinere.