N****** M****
ReclamantP*** D******
PârâtB***** I***
PârâtP*** M*****
PârâtN**** M*** G******
PârâtAdmite acţiunea civilă
DISPUNE Acordă termen la data de 19.05.2011, pentru când se vor cita pârâţii cu câte un exemplar al raportului de expertiză (4 ex.), pârâţii P*** M*****, P*** D****** şi B***** I***, de la adresa indicată de reprezentanta reclamantului. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.04.2011.
Acordă termen la data de 14.04.2011, pentru când pune în vedere reprezentantei reclamantului – sub sancţiunea suspendării acţiunii prevăzută de art. 1551 c.pr.civ. – să facă verificările necesare cu privire la indicarea noului domiciliu al pârâţilor P*** M*****, P*** D****** şi B***** I***, în vederea complinirii procedurii de citare cu aceştia. Stabileşte în sarcina reclamantului un avans onorariul pentru expertiză în cuantum de 300 lei şi pune în vedere reclamantului – prin reprezentanta sa – să depună la dosar dovada achitării acestuia. Vor fi citaţi pârâţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24.03.2011.
DISPUNE Numirea în calitate de expert topograf în cauză a d-lui Manda Nicolae (poziţia 13 din listă), sens în care se va emite adresă acestuia prin care i se va solicita să efectueze expertiza, să ne comunice decontul estimativ şi perioada în care apreciază că va finaliza lucrarea. Se va emite adresă către Tribunalul Hunedoara – Biroul Local de Expertize Tehnice şi Judiciar Contabile pentru a comunica împrejurarea că d-nul Manda Nicolae a fost desemnat pentru efectuarea expertizei. Pune în vedere reclamantului – prin reprezentanta sa – să facă verificările necesare cu privire la indicarea noului domiciliu al pârâţilor P*** M***** şi B***** I***. Amână cauza şi fixează un nou termen de judecată la data de 24.03.2011, pentru când vor fi citaţi pârâţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi 24.02.2011.
Pune în vedere reclamantului prin reprezentanta sa – să completeze taxa judiciară de timbru, având în vedere că taxa judiciară de timbru la valoarea terenului în litigiu este de 26 lei iar cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu 20,00 lei, conform chitanţei depusă la dosar nr. 503-287-0013 din 14.10.2010. Se va emite adresă către Tribunalul Hunedoara – Biroul Local de Expertize Tehnice şi Judiciar Contabile pentru a comunica la dosar o listă cu experţi în specialitatea topografie. Amână cauza şi fixează un nou termen de judecată la data de 24.02.2011, pentru când vor fi citaţi pârâţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi 27.01.2011.
DISPUNE Amână judecarea cauzei şi stabileşte un nou termen la data de 27.01.2011, pentru când se vor cita pârâţii. Pune în vedere reclamantului prin reprezentanta sa – să depună la dosar acte pentru a-şi stabili calitatea succesorală şi să indice valoarea terenului în litigiu în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru corespunzătoare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16.12.2010.
Pune în vedere d-nei av. Roman Corina să depună la dosar împuternicirea avocaţială. Se va cita reclamantul cu menţiunea să depună la dosar un extras CF ,complet şi la zi, să depună la dosar acte pentru a-şi dovedii calitatea procesuală activă a acestuia şi să indice valoarea terenului în litigiu în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru . Se vor cita pârâţii . Fixează termen de judecată la data de: 16 decembrie 2010. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 noiembrie 2010 .