P******** D* P* L**** J********** P***** N****
RecurentS********* D* A******** R********** A**** A******** S*
Recurent AsiguratorP**** R*****
Recurent InculpatL****** G*******
Recurent Parte civilăS******* J******* D* U****** P***** N****
Intimat Parte civilăDispune înaintarea cererii având ca obiect prelungirea dovezii de circulaţie, Curţii de Apel Bacău.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, dispune prelungirea, pentru 30 zile, a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, începând cu data de 18 Iulie 2012 până la data de 16 August 2012.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, dispune prelungirea, pentru 30 zile, a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, începând cu data de 18 Iunie 2012 până la data de 17 Iulie 2012.
Condamnă inculpata P**** R*****, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 al. 1 şi 3 cod penal, în condiţiile art. 320 ind.1 cod procedură penală, la pedeapsa de 3 (trei)luni închisoare. Potrivit art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioadă de 2 ani şi 3 luni, conform art. 82 cod penal. În baza art. 111 aliniatul 6 din O.U.G. nr. 195/2002 ® privind circulaţia pe drumurile publice, dispune prelungirea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, începând cu data de 07 Mai 2012 şi până la data de 05 Iunie 2012.
Amână pronunţarea cauzei la data de 07.05.2012.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, dispune prelungirea, pentru 30 zile, a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****.
Amână judecarea cauzei la data de 23.04.2012 pentru alte cauze.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată - dispune prelun-girea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, începând cu data de 12 Martie 2012 până la data de 10 Aprilie 2012.
Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2012 pentru alte cauze.
Admite cererea. Dispune prelungirea dovezii de circulaţie a inculpatei pentru 30 zile.
Amână judecarea cauzei la data de 13.02.2012 pentru probe.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată - dispune prelungirea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, înce-pând cu data de 09 Ianuarie 2012 până la data de 07 Februarie 2012.
Amână judecarea cauzei la data de 09.01.2012 pentru lipsă de procedură.
Dispune prelungirea valabilităţii dovezii de circulaţie a inculpatei pentru 30 zile. Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2012 pentru lipsă de procedură.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată - dispune prelun-girea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, înce-pând cu data de 01 Octombrie 2011 până la data de 30 Octombrie 2011.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată - dispune prelungirea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, începând cu data de 2 septembrie 2011 până la data de 30 septembrie 2011. Măsura va fi comunicată şefului Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Neamţ. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.08.2011.
admite cererea. dispune prelungirea dreptului de circulatie pentru 30 de zile.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată - dispune prelungirea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****. Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2011 pentru probe.
Amână judecarea cauzei la data de 20.06.2011 pentru lipsă de procedură (lipsă de apărare a inculpatei).
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată - dispune prelungirea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, începând cu data de 05 Mai 2011 până la data de 03 Iunie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 16.05.2011 pentru lipsă de procedură.
Admite cererea. Dispune prelungirea cu 30 zile a dovezii de circulaţie a inculpatei.
Dispune prelungirea dovezii de circulaţie a inculpatei cu 30 zile. Amână judecarea cauzei la data de 11.04.2011 pentru alte motive.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată - dispune prelun-girea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, începând cu data de 17.01.2011 până la data de 15.02.2011.
Admite cererea formulată de inculpata P**** R*****. În baza art. 111 alin.6 din OUG 195/2002 republicată - dispune prelun-girea pentru 30 zile a dreptului de circulaţie al inculpatei P**** R*****, înce-pând cu data de 06 decembrie 2010 până la data de 04 Ianuarie 2011. Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2011 pentru alte motive.