G**** A*** D****
InculpatCondamnă pe inculpatul GOMOI ALIN - DĂNUŢ, la: - 6( şase) luni închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge , prev. şi ped. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal ( comisă la data de 28.03.2010). În temeiul art.81, art. 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2(doi) ani şi 6(şase) luni. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal . Interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a) teza II Cod penal, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată inculpatului, menţionată mai sus, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În vederea administrării probaţiunii .