T****** S*****
PetentC****** D* A******* A L**** F******* F****** A C****** P***** L******
IntimatC****** J******** D* A P****** A L**** 1**** A****
IntimatConstată perimată acţiunea. Cu recurs in termen de 5 zile de la pronunţare la Trib. Argeş. Pronunţată în sedinţă publică
Hotarare 7973/2013 din 07.10.2013Suspendă soluţionarea cauzei, potrivit art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.06.2012.
Admite cererea. Suspendă soluţionarea cauzei potrivit disp. art 242 pct 1 C.proc.civ până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.04.2011
Amână judecarea cauzei la data de 11 aprilie 2011, pentru a se cita petentul cu copie de pe actele solicitate şi intimata C****** J******** D* A P****** A L**** 1**** A****.
Admite cererea de amânare formulată de petent. Revine cu adresă către Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Poiana Lacului pentru a depune la dosar relaţiile solicitate potrivit încheierii de sedinţă din data de 20 09 2010, cu mentiunea că în cazul, în care nici la acest termen nu se va conforma dispoziţiilor instantei va fi amendat cu amendă civilă în cuantumul maxim prevăzut de disp. art. 108/1 C.pr.civ. De asemenea, în baza disp. art. 13 alin4 şi art. 19 din Legea nr. 247/2005 şi art. 2 din HG 890/2005, dată în aplicarea acestei legi, îi va pune în vedere să îşi delege un reprezentant care să îi apere interesele în cauză. Pentru lipsa relaţiilor, Amână judecata cauzei la data de 07 02 2011, pentru când se citează intimaţii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Decembrie 2010.
Constată îndeplinită obligaţia reţinută în sarcina petentului de a depune la dosarul cauzei acte de stare civilă, certificat de moştenitor, care să ateste că este nepotul lui Stătescu Marin. Admite cererea de amânare formulată de petent. Revine cu adresă către Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Poiana Lacului pentru a depune la dosar relaţiile solicitate potrivit încheierii de sedinţă din data de 20 09 2010, cu avertisment de amendă, potrivit disp. art 108/1 C.pr.civ. Pentru lipsa relaţiilor, Amână judecata cauzei la data de 20 12 2010, pentru când se citează intimaţii, Comisia Locală de Fond Funciar Poiana Lacului cu copia înscrisurilor depuse la dosar de petent. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2010.
DISPUNE În vederea soluţionării cauzei emite adresă către Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Poiana Lacului pentru a comunica dacă petentul Tomescu Ştefan a formulat cerere potrivit legii fondului funciar începând cu Legea nr.18/1991, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000 şi Legea nr.247/2005 pentru suprafeţele de teren care provin de la bunicul său Stănescu Marin, în suprafaţă de 1700 mp de vii şi livezi, precum şi să înainteze, dacă există, toate cererile formulate de acesta şi hotărârile de validare sau invalidare, anexele privind pe acesta. De asemenea să comunice dacă petentul, ca urmare a notificării făcute prin executorul judecătoresc Bucescu Emanoil Aron către Prefectura Judeţului Argeş şi către Primăria Comunei Poiana Lacului a primit vreun răspuns acestei notificări sau nu cu privire la suprafaţa de 1700 mp vii şi livezi ocupate de Şcoala Paduroiu Vale şi suprafaţa de 500 m.p. ocupată de Căminul Cultural, notificare pe care a făcut-o în baza Legii nr.10/2001. De asemenea să se precizeze dacă Primarul Comunei Poiana Lacului a analizat această notificare, formulată în baza Legii nr.10/2001 şi a emis vreo dispoziţie motivată de respingere sau admitere a cererii de acordare de despăgubiri echivalente suprafeţelor menţionate şi să se precizeze exact dacă până la data actuală s-au acordat despăgubiri pentru suprafeţele menţionate sau s-au făcut reconstituiri în baza Legii nr.18/1991. Pune în vedere petentului să depună la dosarul cauzei acte de stare civilă, certificat de moştenitor, care să ateste că este nepotul lui Stătescu Marin, sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzută de art. 1551 Cod proc.civ. Amână judecata cauzei la data de 15.11.2010, pentru când se citează intimaţii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 20.09.2010.
Pune în vedere petentului să-şi precizeze cererea de chemare în judecată, până la termenul acordat, respectiv să identifice terenul cu privire la care solicită despăgubiri prin indicarea punctelor şi vecinătăţilor.