S*** S** P********** S***
Recurent PetentD******* R******** D****** Ş* P***** I***
IntimatAdmite în parte plângerea şi reduce la 3.500 lei amenda aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenţiei nr.0073195/24.03.2010 încheiat de intimata prin prepus. Menţine celelalte dispoziţii ale aceluiaşi proces verbal. Revine asupra amenzii judiciare aplicate prin Încheierea de şedinţă din data de 07.02.2011. Fără cheltuieli. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, 27.04.2011.
Amână pronunţarea la data de 27.04.2011.
Amână pronunţarea la data de 18.04.2011.
Pentru a se reveni cu adresă intimatului în atenţia directorului sub sancţiunea unei noi amendării
Pentru a se reveni cu adresă intimatului în atenţia directorului sub sancţiunea amendării, acordă termen la 17.01.2010, ora 9,30.
Faţă de lipsa răspunsului la adresa de realţii emisă de instanţă, pentru a se reveni cu adresă în atenţia directorului sub sancţiunea amendării, acordă termen la data de 12.11.2010, ora 9,30.
Pentru a se emite adresă intimatului să comunice dacă petentul a mai fost înregistrat cu antecedente contravenţionale şi să înainteze dovada datei comunicării p.v. atacat către intimat, acordă termen la 17.09.2010, ora 9,30.