S*** S**** P****** C********** S*****
ReclamantN***** - B**** M***** M*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 4.411,75 de euro, reprezentând contravaloarea chiriei datorate pentru perioada 1 iulie 2010 – 15 octombrie 2010. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3.145,85 de lei, reprezentând contravaloarea utilităţilor. Obligă pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 1.158 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru şi timbrul judiciar corespunzătoare pretenţiilor admise. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2011.
amână pronunţarea la 25.10.2011
procedura de citare este nelegal îndeplinită cu pârâtul
lipsă procedură
procedura nu este legal îndeplinită cu pârâtul
Emiterea unei adrese către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date pentru comunicarea noului domiciliu al pârâtului.
procedurade citareeste nelegal îndeplinită cu pârâta