K******* S******
Intimat RECLAMANTM***** M****
Intimat RECLAMANTB******* M******* - E*****
IntimatN**** (***** B******** M*******
Intimat EXPERTK****** A***** H******
Apelant RECLAMANTRespinge ca neîntemeiat apelul declarat de şi de către pârâtul ORAŞUL PÂNCOTA prin PRIMAR, jud. Arad împotriva sentinţei civile nr.357/13.05.2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr.1023/108/2009. Admite apelul declarat de reclamanţii K****** A***** H******, KLECKNER NAOMI, ABUGOZ LILI, KLECKNER RUDOLF şi KLECKNER DAN împotriva aceleiaşi sentinţe. În consecinţă, schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că pentru suprafaţa de teren de 49.179 mp din CF nr. 4781 Pâncota, nr. top. 511, nerestituibilă în natură, obligă pârâtul Oraşul Pâncota prin Primar să trimită dosarul administrativ la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Menţine în rest sentinţa. Fără cheltuieli de judecată. DEFINITIVĂ. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29 noiembrie 2011. ---///--- RECURS MAPĂ ---///--- DOS. ICCJ NR. 1023/108/2009., D.C. NR. 6558/29.10.2012.RE4SPINGE CA TARDIV RECURSUL DOS. ICCJ NR. 2299/1/2013.D.C. NR. 4716/23.10.2013.RESPINGE CA NEFONDATA CONTESTATIA IN ANULARE A D.C. NR. 6558/29.10.2012 A ICCJ.
Hotarare 1094/2011 din 29.11.2011Amână pronunţarea cauzei la data de 29 noiembrie 2011.
administare probe
In deliberare, constată întemeiate cererile de amânare formulate în cauză atât de către doamna expert Nyari Marinela, cât şi de către reprezentantul reclamanţilor apelanţi şi le admite; Constată necesară citarea doamnei expert Nyari Marinela cu menţiunea de a efectua şi depune la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată raportul de expertiză contabilă dispus în cauză
In deliberare, constată întemeiate cererile de amânare formulate în cauză atât de către doamna expert Nyari Marinela, cât şi de către reprezentantul pârâtului apelant şi le admite; Reclamanţii apelanţi vor depune la dosar dovada achitării avansului onorariului de expert în sumă de 500 lei.
C U R T E A În deliberare, Constată necesar citarea expertului financiar - contabil Buzdugan Marinela – din Arad, str. Predeal, nr. 14, Bloc 181, SC. B, ap. 30, jud. Arad, cu adresă din care să rezulte că a fost introdus în cauză şi pentru a depune la dosar raportul de expertiză financiar - contabil, conform motivelor comunicate la termenul de judecată din 23.03.2011 Se va emite adresă către reclamanţii apelanţi - prin avocat Alunaru Cristian prin care li se va aduce la cunoştinţă că, prin încheierea de şedinţă din data de 21.04.2011, s-a dispus achitarea sumei de 500 lei reprezentând onorariu cuvenit expertului Buzdugan Marinela. Pune în vedere pârâţilor apelanţi ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării sumei de 500 lei reprezentând onorariu cuvenit expert Buzdugan Marinela. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D I S P U N E : Amână judecarea cauzei la data de 23 iunie 2011, C.IV, sala 282, dată pentru când părţile prezente au termen în cunoştinţă şi pentru când se vor cita părţile lipsă. Se emite adresă către reclamanţii apelanţi - prin avocat Alunaru Cristian prin care li se va aduce la cunoştinţă ca prin încheierea de şedinţă din data de 21.04.2011, s-a dispus achitarea sumei de 500 lei onorariu cuvenit expertului Buzdugan Marinela. Pune în vedere pârâţilor apelanţi ca până la următorul termen de judecată să facă dovada achitării sumei de 500 lei reprezentând onorariu cuvenit expert Buzdugan Marinela. Se citează expert contabil Buzdugan Marinela – din Arad, str. Predeal, nr. 14, Bloc 181, SC. B, ap. 30, jud. Arad cu adresă şi cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză financiar contabil. Pronunţată în şedinţa publică din 21 aprilie 2011.
Amână judecarea cauzei la data de 21 aprilie 2011, C.IV, sala 282, dată pentru când părţile prezente au termen în cunoştinţă şi pentru când se vor cita părţile lipsă. Va fi citat expertul contabil Buzdugan Marinela – din Arad, str. Predeal, nr. 14, Bloc 181, SC. B, ap. 30, jud. Arad cu un exemplar al obiectivelor depuse de părţi la dosar şi cu menţiunea că a fost introdus în cauză. Pronunţată în şedinţa publică din 24 martie 2011.
Pune în vedere reprezentantul pârâtului apelant să depună la dosar, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, obiectivele expertizei în concret a cărei efectuare o solicită;
In raport de menţiunile făcute pe procesele verbale de citare ale reclamanţilor intimaţi Kleckner Schlomo şi M***** M****, pune în vedere reprezentantului pârâtei apelante Primăria oraşului Pâncota – avocat Barbura Ioan, să facă demersurile necesare în vederea identificării adreselor de domiciliu ale reclamanţilor intimaţi şi să le indice în scris la dosar în vederea îndeplinirii legale a procedurii de cotare cu aceştia
In deliberare, constată întemeiată cererea de amânare formulată în cauză de către apărătorul ales al pârâtei apelante Primăria Oraşului Pâncota şi o admite