T***** V*****
InculpatI****** I*** S****
MartorG***** E****
MartorÎn baza art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 condamnă pe inculpatul T***** V*****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l pur în sânge. În temeiul art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal. În baza art. 71 al. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 191 al. 2 Cod procedură civilă obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza judecăţii, av. Tudor Laura, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 7274/12.04.2010, în cuantum de 50 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 108 din 07.05.2010Pentru a se cita martorul I****** I*** S**** cu mandat de aducere .