Dosar 10261/86/2010 din 20.09.2010

alte cereri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10261/86/2010
Data dosar:
20.09.2010
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
alte cereri
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.10.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Legea 64/1995 privind procedura reorganizării şi falimentului

    Faţă de împrejurarea că lichidatorul judiciar a depus planul de distribuire a sumelor încasate în urma valorificării activelor debitorului şi împotriva acestuia nu au fost formulate contestaţii, în temeiul dispoziţiilor art. 122 şi următoarele din Legea nr. 85/2006, va dispune aprobarea acestuia şi îi va pune în vedere practicianului în insolvenţă să procedeze la efectuarea plăţilor. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării. Faţă de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Legea nr. 7/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2008 privind Codul civil, respectiv modificările aduse art. 35 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin art. 215 din aceeaşi lege, văzând şi Hotărârea nr. 61/28 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Tribunalul Suceava, va dispune transferul cauzei la Secţia civilă a Tribunalului Suceava.

  • Sedinta din data de 17.06.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Faţă de înscrisurile depuse la dosar, va lua act de hotărârea adunării creditorilor, cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 530/14 iunie 2011, prin care a fost aprobată, în mod tacit, modalitatea de valorificare a activelor debitorului şi va dispune efectuarea vânzării. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să valorifice activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va pune în vedere să depună o informare privind stadiul vânzării.

  • Sedinta din data de 08.04.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Văzând documentele justificative depuse la dosar, considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar referitoare la aprobarea bugetului previzionat, văzând că societatea debitoare nu deţine fonduri pentru acoperirea cheltuielilor, judecătorul sindic urmează, în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, să admită cererea de acordare a sumei de 4.000 lei buget previzionat, necesar cheltuielilor de evaluare şi de pază a activelor debitorului, urmând a stabili şi obligaţia lichidatorului judiciar de a restitui cheltuielile în termen de 10 zile de la valorificarea activului debitorului. Constatând că la data de 6 aprilie 201 a fost depus tabelul definitiv consolidat al creanţelor va desemna comitetul creditorilor având următoarea componenţă : MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR – AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI SUCEAVA, BRD – GSG SA şi S* N***** S**, cu atribuţiile prevăzute de art. 17 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei. Atribuţiile de preşedinte al comitetului creditorilor vor fi îndeplinite de creditorul MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR – AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI SUCEAVA. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să evalueze activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.

  • Sedinta din data de 08.02.2011 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Constatând că pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este înregistrat dosarul nr. 13810/86/2010, ce are drept obiect cererea formulată de creditorul SC ORIENT SRL în contradictoriu cu acelaşi debitor, în temeiul dispoziţiilor art. 31 alin. 5 din Legea nr. 85/2006, va dispune conexarea acelei cauze la cea care face obiectul dosarului de faţă. Faţă de împrejurarea că astăzi este termenul limită până la care tabelul preliminar al creanţelor putea fi contestat, constată că nu s-au formulat contestaţii împotriva acestuia, motiv pentru care şi îi va pune în vedere administratorului judiciar să întocmească tabelul definitiv al creanţelor. Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să evalueze activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii.

  • Sedinta din data de 07.12.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Amână cauza

    Considerând întemeiată cererea lichidatorului judiciar, pentru a-i da acestuia posibilitatea să evalueze activele debitorului, va fixa un nou termen de continuare a procedurii şi îi va da dispoziţie lichidatorului judiciar să verifice toate cererile de creanţă depuse la dosar şi să depună tabelul preliminar al creanţelor şi raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă, sub sancţiunea amendării.

  • Sedinta din data de 05.10.2010 la ora 11:30

    Complet: C2FF bis
  • Sedinta din data de 28.09.2010 la ora 9:00

    Complet: C2FF com
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de debitorul SC VORONEŢ FURNITURE SRL GURA HUMORULUI, cu sediul în B-dul Bucovina nr. 107, clădirea C 3, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 18039801, număr de ordine în registrul comerţului J33/702/2006. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului SC VORONEŢ FURNITURE SRL GURA HUMORULUI, cu sediul în B-dul Bucovina nr. 107, clădirea C 3, jud. Suceava, cod de identificare fiscală 18039801, număr de ordine în registrul comerţului J33/702/2006. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă LEXINSOLV IPURL, cu sediul în Suceava, str. Zamcei nr. 5, jud. Suceava, RSP 0101/2006, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu un onorariu provizoriu de 1.000 lei. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. În temeiul art. 37 din Legea nr. 85/2006, dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai lichidatorului judiciar şi ridică dreptul de administrare al debitorului. În temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând părţile şi transferurilor patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006, până la data de 30 noiembrie 2010. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 9 noiembrie 2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 23 noiembrie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii la 7 decembrie 2010 şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 14 decembrie 2010. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 16 decembrie 2010, ora 1000, la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitoarei, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea numirii acestuia şi onorariul provizoriu. Dispune trimiterea notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 7 decembrie 2010, ora 900, dată pentru care va fi repetată procedura de citare a părţilor care nu au termen în cunoştinţă. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Cercetată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 septembrie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD