H******** I*** N******
ReclamantH******** I*****
ReclamantU**** N******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii H******** I*** N****** şi H******** I***** împotriva pârâtului U**** N****** ,pentru obligaţie de a face şi în consecinţă : -constată că înscrisul sub semnătura privată intitulat „convenţie” încheiat între părţi la data de 07 .05.2010, reprezintă în fapt un antecontract de vânzare cumpărare prin care pârâtul sa obligat să vânda iar reclamanţii să cumpere pentru preţul de 700 lei, achitaţi integral la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, imobilul compus din teren arabil în suprafaţă de 4000 mp situat în tarla 79/2, parcela 531/39 înscris în Titlul de proprietate nr.104085/24.05.2002 eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Arad,teren aflat în proprietatea pârâtului cf. sentinţei civile nr.91/2009 pronunţată de Judecătoria Ineu în dosar nr.7/246/2009,. - obligă pârâtul să încheie cu reclamanţii contract autentic de vânzare cumpărare privind terenul identificat mai sus, în caz contrar prezenta hotărâre ţine loc de contract autentic de vânzare cumpărare prin care se transmite dreptul de proprietate asupra ternului identificat mai sus de la pârât la reclamanţi, aceştia putând în baza prezentei hotărâri sa-şi înscrie în Cartea Funciară dreptul de proprietate asupra terenului după întocmirea documentelor topografice cadastrale cerute de legislaţia în vigoare. - respinge capătul de cerere privind autorizarea înscrierii în cartea Funciară a dreptului de proprietate ca inadmisibil. Fără cheltuieli de judecată.
pentru ca pârâtul U**** N****** să se prezinte la notarul public în vederea încheierii actului în formă autentică şi pentru ca reclamanta să depună la dosar adeverinţă de la CF că terenul nu este înscris în cartea funciară.