M**** A****** N******
ReclamantN****** C*****
ReclamantR*** G*******
PârâtAdmite excepţia perimării invocată din oficiu. Constată perimată cererea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 5.03.2013.
Hotarare 1386/2013 din 05.03.2013În temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 cod procedură civilă suspendă judecata cauzei pentru lipsa părţilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.11.2011.
Se va comunica secund reclamantei duplicatul întâmpinării. În temeiul art. 133 al.2 Cod procedură civilă se va cita reclamanta Negină Carmen cu menţiunea de a se prezenta în instanţă şi a semna precizările la acţiune formulate în data de 21 iunie 2011, sub sancţiunea anulării acestor precizări în ceea ce o priveşte pe secund reclamantă. Pune în vedere reclamantului şi secund reclamantei prin adresă, să indice temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei în temeiul art. 1551 al.1 Cod procedură civilă, precizările la acţiune urmând a fi depuse la dosarul cauzei în dublu exemplar pentru a putea fi comunicate şi pârâtei. Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu secund reclamanta şi pârâta. Pronunţată în şedinţă publică din data de 27.09.2011.
Se vor comunica pârâtei precizările la acţiune şi înscrisurile aferente. Amână judecarea cauzei la data de 27 septembrie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu secund reclamanta şi pârâta. Pronunţată în şedinţă publică din data de 21 iunie 2011.
Se va efectua adresă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava pentru a e înainta întreaga documentaţie care a stat la baza intabulării dreptului de proprietate pe numele lui Luţac Livia şi Popescu Silvia asupra parcelei nr. 331 arabil de 900 m.p. şi asupra parcelei nr. 2523/4 arabil de 3600 m.p. în C.F. nr. 3401 a comunei cadastrale Pătrăuţi conform încheierii de intabulare cu nr. 5630 din 19 octombrie 1999 emisă de Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Suceava şi pentru a înainta un extras de carte funciară cu privire la situaţia juridică a acestor suprafeţe de teren. Se va efectua adresă pârâtei pentru a depune la dosar împuternicire avocaţială pentru avocatul care a redactat întâmpinarea, precum şi în copie conformă cu originalul certificatele de naştere, de deces şi de moştenitor privind pe Popescu Silvia. Pune în vedere reclamantului M**** A****** N****** şi reclamantei N****** C*****, prin adresă, să depună la dosarul cauzei copia înscrisurilor ataşate cererii de chemare în judecată aflate la filele 4-11, pentru a putea fi comunicate pârâtei, având în vedere solicitarea acesteia din întâmpinare şi dispoziţiile art. 114 al.1 Cod procedură civilă raportat la art. 112 pct. 5 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantului să indice temeiul juridic al cererii de radiere tabulară. Amână judecarea cauzei la data de 21 iunie 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu secund reclamanta şi pârâta. Pronunţată în şedinţă publică din data de 17 mai 2011.
Pune în vedere reclamantului M**** A****** N****** şi reclamantei N****** C*****, prin citaţie, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 8 lei şi să depună la dosar un timbru judiciar de 0,3 lei aferente cererii de chemare în judecată, până la termenul următor de judecată. Se vor detaşa filele 20-22 dosar reprezentând duplicatul întâmpinării şi se vor comunica reclamantei N****** C*****. Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2011, pentru când se va repeta procedura de citare cu secund reclamanta şi pârâta. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 martie 2011.