K***** I*** V*****
Recurent InculpatK***** I*** V*****
Recurent InculpatÎndreptat eroarea materială.
Condamnă pe inculpatul KOVACS IOAN-VASILE, la: - 6 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, prev. şi ped. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. - 3 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals prev. şi ped. de art. 291 teza I C.p., cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În temeiul art. 61 alin. 1 C.p. menţine beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul de 503 zile, rest rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1058/2003 a Judecătoriei Deva, definitivă la 19.02.2004 Privează pe inculpat de exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi 64 lit. b C.p. în condiţiile art. 71 C.p. În baza art. 14 alin. 3 lit. a C.p.p. rap. la art. 348 C.p.p. dispune anularea anexei cu seria E nr. 362386 ( fila 12 dosar ). În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 710 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Amână pronunţarea la data de 17.05.2011.
faţă de lipsa inculpatului