L******* P****
ReclamantA****** M****
PârâtIa act de renunţarea la judecată a reclamantului L******* P****, domiciliat în comuna Hânţeşti, judeţul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Andrieş Mihai, domiciliat în comuna Hânţeşti, judeţul Suceava. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.06.2011.
Se va emite adresă reclamantului să precizeze cu cine înţelege să se judece în contradictoriu dacă pârâtul a decedat şi să facă dovada decesului pârâtului Andrieş Mihai, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Se va înainta cererea de ajutor public judiciar către Arhiva Judecătoriei Suceava. Pune în vedere reclamantului prin apărător să depună înscrisuri doveditoare în susţinerea cererii. Amână judecarea cauzei la data de 20 mai 2011 pentru când se va cita pârâtul. Pronunţată în şedinţă publică azi 1 aprilie 2011.