E****** Z******
InculpatS* A***** S****** - R****** P*** M****** D********** S********* Z****** D***** V*****
Parte vătămatăCondamnă inculpatul E****** Z******, , în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a si b C.pen. si a art.320 1 C.p.p. În baza art.61 C.pen. revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei rezultante de 3(trei) ani si 9(noua) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 300 din 27.04.2009 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă prin nerecurare la 26.05.2009 şi dispune contopirea restului rămas neexecutat de 356 de zile, cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2(doi) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. Constată că infracţiunea din prezenta cauză e concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 414/29.09.2010 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2010. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 414/29.09.2010 a Judecătoriei Suceava şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse: - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e, alin.2 lit.b C.pen. cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. şi a art.37 lit.a şi b C.pen.(faptă din 19.10.2006); - pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art.20 C.pen. rap. la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit. e C.pen. cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. şi a art.37 lit.a şi b C.pen. (faptă din data de 18.11.2006); - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen., art.74 şi art.76 lit.c C.pen.(faptă din 27.10.2006) prin S.p. nr.285/11.04.2007 a Judecătoriei Rădăuţi; - pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.(faptă din 14.02.2007) prin S.p. nr.6/24.01.2008 a Judecătoriei Beclean; - pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea tentativă de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art.20 C.pen. rap. la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. , art.74 şi art.76 C.pen.(faptă din 12.05.2007) prin S.p. nr.440/12.06.2008 a Judecătoriei Rădăuţi; - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.285/11.04.2007 pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi sancţionată de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. , art.74 şi art.76 lit.c C.pen.(faptă din 27.10.2006); - pedeapsa de 481 de zile închisoare (rest rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.367/02.07.2006 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de 28.02.2006). Menţine revocarea liberării condiţionate a restului rămas neexecutat de 481 de zile închisoare din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.367/02.07.2006 a Judecătoriei Botoşani, astfel cum a fost dispusă prin sentinţa penală nr. 414/29.09.2010 a Judecătoriei Suceava. În baza art. 36 alin. 1 C.pen. rap. la art.33 lit.a C.pen. şi la art.34 alin.1 lit.b C.pen., cu aplicarea art. 61 C.pen., contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 3 ani şi 9 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 481 de zile închisoare (rest rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.367/02.07.2006 a Judecătoriei Botoşani), urmând ca în final inculpatul E****** Z****** să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În temeiul art. 36 alin. 3 C.pen., deduce din pedeapsa rezultantă aplicată, de 3 ani şi 9 luni închisoare, perioada închisorii executate de inculpat, de la 17.06.2007 până la 25.03.2010, dată la care a fost liberat condiţionat. Anulează mandatul de executare nr. 537 din 19.10.2010 a Judecătoriei Suceava şi dispune emiterea unui nou mandat conform dispoziţiilor prezentei sentinţe. Ia act că partea vătămata SC Auchan Suceava nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind în întregime recuperat. În temeiul art. 189 şi 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul E****** Z****** la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu Rotaru Georgiana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.2686/23.11.2010, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava, iar suma de 300 lei avansată din fondurile Ministerului Public, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu Ghertner Mariana, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.1965/06.05.2010, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Public în contul Baroului Suceava. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat şi partea vătămata. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.12.2010.
amână pronunţarea cauzei la data de 20.12.2010 pronunţată în şedinţa publică de la 15.12.2010.