I** D*** - P***** D* P****** C****
PetentD**** E****** N*******
IntimatRespinge cererea de înlocuire a amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI DOLJ – POSTUL DE POLIŢIE CÂRNA, cu sediul în com. Cârna, jud. Dolj în contradictoriu cu intimata D**** E****** N*******, domiciliată în com. Goicea, jud. Dolj, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.07.2010
Pentru a se efectua adresă către petenta IPJ DOLJ - POST POLIŢIE CÂRNA pentru a se depune la dosar dovada comunicării către intimată a somaţiilor precum şi dovada imposibilităţii de se proceda la executarea silită a intimatei întrucât aceasta nu realizează venituri şi nici nu deţine bunuri mobile sau imobile, urmează a fi amânată judecarea cauzei.