D******* D******
Recurent ReclamantS* V** P***
Intimat PârâtP******* C****** B*********
Recurent Pârâtadmite cererea formulată de petentul D******* D******.
Admite în parte acţiunea, aşa cum a fost precizată prin cererea depusă la datade 07.12.2010. Obligă pârâta P******* C****** B*********, reprezentată prin Primar să plătească reclamantului suma de 5000 lei cu titlu de despăgubiri. Respinge acţiunea faţă de pârâta S* V** P*** SRL. Obligă pârâta P******* C****** B********* să plătească reclamantului suma de 410 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 Iulie 2011.
Prorogă prornunţarea asupra încuvinţării în cauză a unei noi exeprtize, sens în care va dispune citarea reclamantului, cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Dispune emiterea unei adrese către Agenţia Imobiliară Europa pentru a comunica preţul de vânzare şi de închiriere a unei suprafeţe de teren de natura celei în litigiu.
Având în vedere că prin precizarea depusă la dosar la data de 07.12.2010, reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtelor la plata chiriei pe anul 2010, în sumă de 5000 lei şi câte 500 lei pentru fiecare lună ulterior acestei date, capăt de cere care exclude astfel capetele de cerere iniţial formulate, in revendicare şi respectiv obligarea pârâţilor de a desfiinţa lucrarea,astfel că după precizarea acţiunii capă tul de cerere principal rămâne cel în „ pretenţii” iar cu privire la acest aspect nu au fost administrate probe suficiente, respectiv nu s-a stabilit cât ar fi contravaloarea folosinţei suprafeţei de aproximativ 150 m.p, pe care ar ocupa-o puţul de apă raportat la valoarea de circulaţie a terenurilor din zona comunei Braloştiţa, fie la vânzare, fie la închiriere , şi doar un singur expert a stabilit valoarea lipsei de folosinţă a acestui teren, însă s-a raportat doar la fructele industriale ( prin cultivarea terenului ), nu şi la fructele civile sau la valoarea de circulaţie a terenului, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 151 C.pr.civ., va dispune repunerea cauzei pe rol şi citarea părţilor, pentru a se face probe pe acest aspect.
Constatând lipsa raportului de expertiză ce urma a fi întocmit în cauză de domnul expert Nicolăescu Constantin, instanţa va dispune revenirea cu adresă către acesta, cu avertisment amendă judiciară.
Constatând lipsa raportului de expertiză ce urma a fi întocmit în cauză de domnul expert Nicolăescu Constantin,instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune revenirea cu adresă către acesta, cu avertisment amendă judiciară în cazul în care nici până la următorul termen de judecată nu va înainta la dosar raportul întocmit.
Constatând lipsa raportului de expertiză ce urma a fi întocmit în cauză de domnul expert Nicolăescu Constantin, instanţa va reveni cu adresă către acesta, cu avertisment amendă judiciară în cazul în care nici până la următorul termen de judecată nu va efectua lucrarea şi va amâna judecata cauzei.
În vederea emiterii adresei către domnul expert Nicolăescu Constantin pentru a efectua lucrarea conform obiectivelor stabilite iniţial de instanţă şi luând în considerare şi obiecţiuniler formulate de părţi cu privire la concluziile primului raport de expertiză .
Încuviinţează în parte obiecţiunile formulate de reclamant cu privire la concluziile raportului de expertiză. Încuviinţează obiecţiunile formulate de c.j. Badea Elena cu privire la concluziile aceluiaşi raport. Încuviinţează efectuarea unei noi expertize, sens în care pune în vedere c.j. Badea Elena să achite cu titlu de onorariu provizoriu pentru efectuarea unei noi lucrări suma de 500 lei.
Dispune comunicarea unui exemplar al precizării la acţiune formulată dereclamant către pârâta P******* C****** B*********. În vederea emiterii adresei către domnul expert GHeorghe Mihai, va fi amânată judecata cauzei.
Pune în vedere reclamantului să precizeze acţiunea, în sensul de a indica dacă solicită demolarea puţului de către pârâţi sau obligarea acestora la plata unei chirii pentru suprafaţa de teren pe care este amplasată acesta ,în acest din urmă caz urmând a indica perioada pentru care se solicită chirie şi să o cuantifice defalcat. Pune în vedere c.j. Badea Elena să depună la dosar înscrisuri pentru a face dovada că terenul aparţine domeniului public. Pentru celeritate dispune efectuarea unei expertize specialitatea topografie. Stabileşte cu titlu de onorariu provizoriu pentru expertiză suma de 600 lei, în sarcina reclamantului şi pune în vedere reclamantului să facă dovada achitării acestei sume până la următorul termen de judecată.
Pune în vedere reclamantului să evalueze cuantumul total al chiriei şi să timbreze corespunzător acest capăt de cerere, sub sancţiunea anulării sale ca netimbrat. Acordă termen pentru observarea întâmpinărilor de către reclamant.