C******** L**** A* C****** S******
Recurent ReclamantS* C** D********** S*
Intimat PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul Consiliul Local Scaeşti în contradictoriu cu pârâta S* C** D********** S* ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.11.2011.
Amână pronunţarea la 17.11.2011.
Repune cauza pe rol şi dispune citarea martorului Zidaru Constantin.
Amână pronunţarea la 2.11.2011.
Pune in vedere reclamantului să indice adresa martorului, în vederea citării, sub sancţiunea decăderii.
Incuviinţează pentru reclamantă proba cu martorul Zidaru Constantin care se va cita.
Acordă termen faţă de lipsa martoruluui Captilin Ramon Daniel care se va cita cu mandat de aducere.
Dispune citarea martorului Captilin Ramon Daniel.
Revine cu adresă către CEZ Dispune citarea martorului Catălin Ramon Daniel.
Revine cu adresă către pârâta. Emite adresă către Consiliul local Scaeşti.
Dispune emiterea unei adrese către CEZ pentru a preciza situaţia montării contorului în punctul identificat.
Acordă termen pentru a se face dovada achitării taxei de timbru pe cererea de repunere pe rol.
Dispune citarea reclamantului cu menţiunea de a face dovada achitării taxei de timbru, pe cererea de repunere pe rol, respectiv 1/2 din valoarea iniţială.
Suspendă judecata conf. art. 242 al.1 pct. 2 C.p.c., pentru lipsa nejustificată a părţilor.
Pune in vedere reclamantului să depună la dosar precizarea la acţiune in exemplare suficiente pentru comunicarea părţii adverse.
Acordă termen pentru a se cita reclamanta cu menţiunea de a preciza acţiunea sub aspectul obiectului şi in funcţie de precizare să timbreze cererea.