S**** T*****
Intimat ReclamantB**** A****
Apelant PârâtADMITE CEREREA .
PENTRU A STUDIA ACTELE ŞI LUCRĂRILE DE LA DOSAR AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 13 MARTIE 2012.
AVÂND ÎN VEDERE CEREREA FORMULATĂ DE CĂTRE AVOCAT GALAN.
Datorită condiţiilor meteo nefavorabile.
Termen fata de cererea de amânare formulata de av.Prunău D.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta reconvenţională B**** A**** şi dispune reducerea taxei judiciare de timbru de la suma de 1011 lei la suma de 505,5 lei. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.12.2011.
Pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare şi a se pronunţa asupra cererii de ajutor public judiciar formulată de pârâtă.
Pentru ca pârâta prin apărător să precizeze dacă cererea formulată are caracter de reconvenţională sau întâmpinare
În baza art 244 alin 1 pct 1 Cpc suspendă judecarea cererii formulate de reclamantul S**** T*****, în contradictoriu cu pârâta B**** A**** , până la judecarea irevocabilă a dosarului nr 1530/247/2010. Cu recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.11.2010.
Incheiere suspendare din 09.11.2010termen faţă de cererea pârâtei de a se amâna cauza pentru a-şi angaja apărător şi pentru a se achita taxa de timbru în sumă de 51 lei
Pentru lipsă de procedură cu pârâta şi pentru a se comunica cererea completatoare pârâtei