S*** A** S*** V**** J***** S*** P********
ReclamantS*** L**** M***** S*****
PârâtS*** L**** M***** S***** P*** R*********** R***** C*******
PârâtAdmite acţiunea
Acordă termen la data de 15.09.2011, pentru când dispune citarea părţilor, pârâta atât la sediul său din Vulcan, precum şi la sediul actual, indicat în cererea de repunere pe rol, aflat în sat Olteni, comuna Clinceni, str. Putului Olteni, nr. 27 F, jud. Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.08.2011.
În temeiul dispoziţiilor prevăzute de art.155/1 Cod procedură civilă suspendă judecata acţiunii civile formulate de reclamanta S*** A** S*** V**** J***** S*** P******** împotriva pârâtei S*** L**** M***** S*****, pentru pretenţii, cauza urmând a fi repusă pe rol la cererea părţii interesate, după achitarea a 1 din taxa judiciară de timbru şi după ce reclamanta va indica sediul actual al pârâtei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13 ianuarie 2011.
Emiterea de adresă către reclamantă pentru a face demersuri pentru a afla noul sediu al pârâtei şi a-l indica în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu aceasta întrucât citaţia emisă la adresa indicată în cererea de chemare în judecată a fost restituită la dosar cu menţiunea „Firmă mutată. Noul proprietar nu permite afişarea”. Amână judecata cauzei şi fixează termen la data de 13 ianuarie 2011, pentru când se vor cita reclamanta şi pârâta prin reprezentant Rotaru Cristina. Pronunţată în şedinţa publică azi, 2 decembrie 2010.