Dosar 1068/114/2005 din 02.04.2010

legea 10/2001 - contestaţie în anulare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1068/114/2005
Data dosar:
02.04.2010
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
legea 10/2001 - contestaţie în anulare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.04.2017 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Schimbat în parte

    Respinge apelul reclamanţilor ca nefondat. Admite apelurile pârâţilor şi schimbă în parte sentinţa în sensul că respinge în tot contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 61/28.02.2002 emisă de Primarul oraşului Nehoiu şi cererea conexă, astfel cum au fost precizate şi completate, ca neîntemeiate. Menţine dispoziţiile sentinţei privind respingerea cererii de intervenţie principală, formulată de intervenienta SC MFOREST PRODUCŢIE TRUST SRL. Obligă apelanţii-reclamanţi la câte 2500 lei cheltuieli de judecată în apel către apelanţii-pârâţi SC NIKMOB SRL şi SC CONCIFOR SA. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

    Hotarare 789/2017 din 04.04.2017
  • Sedinta din data de 29.03.2017 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână pronunţarea

    reamână pronunţarea la data de 4 aprilie 2017

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.03.2017
  • Sedinta din data de 22.03.2017 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 29.03.2017

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2017
  • Sedinta din data de 14.03.2017 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Acordă termen la 22 martie 2017, sala 2, faţă de lipsa rapoartelor de expertiză, precum şi la solicitarea avocatului SC NIKMOB SA,de amânare a cauzei faţă de nedepunerea la dosar a acestor rapoarte de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2017
  • Sedinta din data de 18.01.2017 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 14.03.2017, sala 3 - nedepunere raport de expertiză completare

    Incheiere de sedinta din 18.01.2017
  • Sedinta din data de 13.12.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 18.01.2017, sala 2 - pentru nedepunerea raportului de expertiză completare

    Incheiere de sedinta din 13.12.2016
  • Sedinta din data de 08.11.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 13.12.2016, sala 2 faţă de neefectuarea rapoartelor de expertiză refacere.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2016
  • Sedinta din data de 21.10.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Termen intermediar

    cameră consiliu Respinge ca neîntemeiată cererea de reexaminare a amenzii judiciare aplicată expertului judiciar Coman Sever prin încheierea de şedinţă din data de 31.05.2016. Respinge ca tardiv formulate cererile de reexaminare a amenzilor judiciare aplicate anterior datei de 31.05.2016. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2016
  • Sedinta din data de 11.10.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 18.11.2016, sala 2 - faţă de lipsa rapoartelor de expertiză, la solicitarea avocatului SC NIKMOB SA Nehoiu aflat în concediu de odihnă şi exertului Coman Sever pentru efectuarea şi depunerea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 11.10.2016
  • Sedinta din data de 14.06.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • 411 NCPC/242 CPC

    Încheiere-În baza disp.art.242(1) pct.2 Cod pr.civilă, suspendă judecata cauzei până la o nouă stăruinţă a părţilor. Cu recurs în tot cursul suspendării judecăţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi,14.06.2016.

    Incheiere suspendare din 14.06.2016
  • Sedinta din data de 31.05.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 14.06.2016, sala 2 pentru lipsa rapoartelor de expertiză răspuns la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2016
  • Sedinta din data de 19.04.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 31.05.2016, sala 2 pentru lipsa rapoartelor de expertiză răspuns la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 19.04.2016
  • Sedinta din data de 22.03.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 19.04.2016, sala 2 pentru lipsa raportului de expertiză refacere.

    Incheiere de sedinta din 22.03.2016
  • Sedinta din data de 23.02.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 22.03.2016, sala 2 faţă de lipsa răspunsului la obiecţiuni

    Incheiere de sedinta din 23.02.2016
  • Sedinta din data de 19.01.2016 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 23.02.2016, sala 2 pentru lipsa raportului de expertiză refacere.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2016
  • Sedinta din data de 15.12.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 19 ianuarie 2016, sala 2 lipsa raport expertiza refacere

    Incheiere de sedinta din 15.12.2015
  • Sedinta din data de 17.11.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 15.12.2015, sala 2 - faţă de lipsa raportului de expertiză refacere

    Incheiere de sedinta din 17.11.2015
  • Sedinta din data de 03.11.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 17.11.2015, sala 2 - faţă de lipsa raportului de expetiză completare

    Incheiere de sedinta din 03.11.2015
  • Sedinta din data de 06.10.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 03.11.2015, sala 2 faţă de nedepunerea lucrării de către expertul constructor.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2015
  • Sedinta din data de 08.09.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 6 octombrie 2015, sala 2 - pentru nedepunerea răspunsului la obiecţiuni

    Incheiere de sedinta din 08.09.2015
  • Sedinta din data de 26.05.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 08.09.2015, sala 2, pentru ca experţii să răspundă obiecţiunilor formulate şiîncuviinţate de instanţă.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2015
  • Sedinta din data de 28.04.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 26.05.2014, sala 2 - pentru comunicarea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 28.04.2015
  • Sedinta din data de 31.03.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 28 aprilie 2015, sala 2, faţă de lipsa rapoartelor de expertiză, precum şi la solicitarea apărătorului apelantei SC Nikmob SA -avocat Nartea Aleodor-Mircea, motivată de aceeaşi împrejurare.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2015
  • Sedinta din data de 03.03.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 31.03.2015, sala 2 - faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 03.03.2015
  • Sedinta din data de 20.01.2015 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 3.03.2015, sala 2 - lipsă raport de expertiză şi pentru a se solicita relaţii de la ORC Buzău cu privire la societatea comercială ce nu permite accesul exerţilor pentru efectuarea măsurătorilor

    Incheiere de sedinta din 20.01.2015
  • Sedinta din data de 19.01.2015 la ora 09:00

    Complet: Complet Abtinere
  • Termen intermediar

    cameră consiliu Admite cererea de abţinere formulată de d-na judecător Gheorghe Valentina. Soluţionarea cauzei se va face de completul Violeta Stanciu - Simona-Elena Lazăr. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere abtinere din 19.01.2015
  • Sedinta din data de 25.11.2014 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 20.01.2015, sala 2 faţă de lipsa raportului de expertiză dispus în cauză.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2014
  • Sedinta din data de 21.10.2014 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Termen 25.11.2014, sala 2, faţă de lipsa raportului de expertiză precum şi la solicitarea apărătorului apelantei SC Nikmob SA -avocat Nartea Aleodor-Mircea, motivată de aceeaşi împrejurare.

    Incheiere de sedinta din 21.10.2014
  • Sedinta din data de 23.09.2014 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 21.10.2014, sala 2 - faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 23.09.2014
  • Sedinta din data de 10.06.2014 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Termen intermediar

    Admite cererea. Exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 200 lei aplicată prin încheierea din data de 29.04.2014. Irevocabilă.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2014
  • Sedinta din data de 03.06.2014 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 23.09.2014, sala 2 - faţă de lipsa raportului de expertiză precum şi la solicitarea avocatului Nartea Aleodor Mircea motivată pe aceeaşi împrejurare

    Incheiere de sedinta din 03.06.2014
  • Sedinta din data de 29.04.2014 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 3.06.2014, sala 2 - faţă de lipsa rapoartelor de expertiză

    Incheiere de sedinta din 29.04.2014
  • Sedinta din data de 25.02.2014 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Pentru lipsa raportului de expertiză dispus în cauză, acordă termen la 29.04.2014, sala 2.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2014
  • Sedinta din data de 07.01.2014 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 25.02.2014, sala 2 - faţă de lipsa raportului de expertiză şi cererea expertului Coman Sever pentru finalizarea şi depunerea lucrării, sub sancţiunea aplicării prev.art.108 indice 1 Cod pr.civilă

    Incheiere de sedinta din 07.01.2014
  • Sedinta din data de 29.10.2013 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Pentru lipsa raportului de expertiză dispus în cauză, acordă termen la 07.01.2014, sala 2.

    Incheiere de sedinta din 29.10.2013
  • Sedinta din data de 03.09.2013 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Acordă termen la 29.10.2013, sala 2 pentru întocmirea rapoartelor de expertiză dispuse în cauză.

    Incheiere de sedinta din 03.09.2013
  • Sedinta din data de 28.05.2013 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Acordă termen la 3 septembrie 2013, sala 2 pentru întocmirea rapoartelor de expertiză dispuse în cauză.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2013
  • Sedinta din data de 14.05.2013 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Încheiere

    termen 28.05.2013, sala 2 - pentru a se efectua raportul de expertiză şi a se face dovada achitării onorariilor experţilor topo şi constructor

    Incheiere de sedinta din 14.05.2013
  • Sedinta din data de 16.04.2013 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    termen 14.05.2013, sala 2 - pentru lipsă de apărare la solicitarea SC CONSUMCOOP SILVA COM SC NEHOIU

    Incheiere de sedinta din 16.04.2013
  • Sedinta din data de 11.10.2011 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • 244 c.pr.civ

    În baza disp. art. 244(1) pct.1 Cod pr.civilă, suspendă judecata până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.2165/277/2011 al Judecătoriei Pătârlagele. Cu recurs pe toată durata suspendării.Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 oct.2011.

    Incheiere suspendare din 11.10.2011
  • Sedinta din data de 20.09.2011 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica înscrisurile depuse la acest termen de avocat Pitaru Lucian .apărătorul apelanţilor, către părţile adverse, se amână cauza la 11 oct. 2011, sala 2. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 sept. 2011.

  • Sedinta din data de 22.02.2011 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV am
  • 412 NCPC/243 CPC

    În baza disp. art.243(1) pct.1 Cod pr.civilă, suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere suspendare din 22.02.2011
  • Sedinta din data de 15.02.2011 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV am
  • Amână cauza

    Pentru a se pune în discuţie: cererile formulate şi disp. art. 243 Cod pr. civilă, se acordă termen în continuare la data de 22 februarie 2011, sala 2.

  • Sedinta din data de 25.01.2011 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV am
  • Amână cauza

    Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse astăzi la dosar şi a se clarifica situaţia juridică a moştenitorilor defunctului apelantr Popescu Radu-Ion, acordă termen la 15.02.2011, sala 2.

  • Sedinta din data de 14.12.2010 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV am
  • Amână cauza

    Faţă de cererea formulată de av. Nartea Aleodor Mircea, apărător ales pentru SC NIKMOB SA, de acordarea aunui nou termen de judecată faţă de împrejurarea că este plecat din ţară, fiind în concediu legal de odihnă, se amână cauza la 25 ianuarie 2011. Pronunţată în şedinţă publică azi 14 dec. 2010.

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV am
  • Amână cauza

    Amână cauza la 14.12.2010, sala 2 în vederea introducerii în cauză a moştenitorilor defunctului apelant Popescu Radu Ion.

  • Sedinta din data de 02.11.2010 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV am
  • Amânat

    În baza dispoziţiilor art.295 Cod pr.civilă, dispune completarea probelor cu expertize topo şi constructor şi înscrisuri. Fixează termen la data de 23 noiembrie 2010, sala 2, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 26.10.2010 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 02.11.2010, INSTANŢA AVÂND NEVOIE DE TIMP PENTRU STUDIEREA ACTELOR ŞI LUCRĂRILOR DOSARULUI.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.10.2010
  • Sedinta din data de 21.09.2010 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV am
  • Amânat

    Faţă de cererea formulată de av. Pitaru Lucian prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată faţă de împrejurarea că nu se poate prezenta în instanţă din motive medicale, a depus act medical, s-a amânat cauza la 26 oct. 2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 sept. 2010.

  • Sedinta din data de 22.06.2010 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV am
  • Amânat

    Acordă termen la 21.09.2010, sala 2, faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul apelantului, av. Pitaru Lucian.

  • Sedinta din data de 18.05.2010 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amânat

    Avocat Tudorancea Mihail Adrian şi avocat Nartea Aleodor Mircea au solicitat acordarea unui nou termen de judecată faţă de împrejurarea că nu se pot prezenta în instanbţă fiind implicaţi într-un accident rutier în lanţ. Avocat Pitaru Lucian a solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de motivele de apel şi precizările la motivele de apel ale părţiii adverse care nu i-au fost comun icate. S-a amânat cauza la data de 22 iunie 2010, sala 2. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2010.

  • Sedinta din data de 27.04.2010 la ora 09:00

    Complet: 10A CIV
  • Amânat

    Amână cauza la 18 mai 2010, sala 2, pentru a se da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de motivele de apel, depuse astăzi la dosar şi a formula întâmpinare.

Flux dosar


Actualizare GRPD