S***** D*******
Intimat ReclamantC****** L***** P***** S********* D******** D* P********** P*****
Intimat PârâtC****** J******** P***** S********* D******** D* P********** A***
Intimat PârâtS**** S*****
Intimat PârâtB*** S*****
Recurent PârâtAdmite cererile formulate de petenţii S**** S***** şi S***** D******* şi încuviinţează investirea cu formulă executorie a 1063 din data de 10.11.2011 pronunţată în dosar nr. 1068/250/2010, în şnur cu decizia civilă nr. 167/R/15.02.2012, pronunţată în dosar nr. 1068/250/2010 de către Tribunalul Arad. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din 10 aprilie 2012.
ADMIS ÎN PARTE. ANULAT ÎN PARTE TITLURILE DE PROPRIETATE NR. 44111/2002 ŞI 44061/2002, PRECUM ŞI 44110/2002. OBLIGAT INTIMATELE SĂ PROCEDEZE LA RECTIFICAREA PRIMELOR DOUĂ TITLURI ŞI ELIBERAREA, DACĂ ESTE CAZUL AL UNUI NOU TITLU DE PROPRIETATE PENTRU RECLAMANT CONFORM AMPLASAMENTELOR CORESPUNZĂTOARE VECHIULUI AMPLASAMENT AL RECLAMANTULUI, CU CORELAREA MODIFICĂRILOR PENTRU CELELALTE PĂRŢI AFERENTE FOLOSINŢEI FAPTICE.
Amână pronunţarea pentru termenul din 10 noiembrie 2011, pentru ca părţile să depună concluzii scrise. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2011.
Pune în vedere reprezentantei reclamantului, să facă dovada achitării onorariului expert, în sumă de 450 lei. Amână judecarea cauzei la data de 03 noiembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 20 octombrie 2011.
Respinge cererea de probaţiune testimonială formulată de către reprezentanta reclamantului, aceasta nefiind utilă soluţionării cauzei. Efectuarea unei adrese către expert Chiriac Mădălina, să depună la dosarul cauzei, decontul aferent lucrării tehnice, pentru a se stabili diferenţa de onorariu, în vederea achitării acestuia, cu menţiunea că nu se mai acordă un alt termen de judecată, dacă nu se va conforma, urmând să-şi recupereze diferenţa de onorariu prin încheiere separată. Amână judecarea cauzei la data de 20 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 06 octombrie 2011.
Admite cererea reprezentanţilor părţilor, şi acordă un nou termen de judecată, pentru studierea răspunsului la obiecţiuni. Amână judecarea cauzei la data de 06 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 08 septembrie 2011.
Comunicarea obiectivelor formulate de către reclamantul S***** D*******, şi cele formulate de pârâta S**** S*****, cu expert Chiriac Mădălina, în vederea rezolvării, urmând ca expertul să justifice concret reperele din planul cadastral, în baza căruia s-a stabilit amplasamentele, în cadrul operaţiunilor de reconstituire, limitele, prin date topografice, de la care au fost efectuate măsurătorile necesare pentru identifdicarea terenurilor atribuite părţilor şi separat dacă există diferenţă între vechile amplasamente şi terenurile folosite de părţi, pe de o part, iar pe de altă parte, dacă există diferenţă între terenurile care figurează înscrise în documentele de proprietate ale părţilor şi cele atribuite efectiv, sau cele din cadrul vechilor amplasamente. Amână judecarea cauzei la data de 08 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 04 august 2011.
Transpune cauza completului 3, judecător Emilian Popescu, complet iniţial investit cu judecarea cauzei. Acordă termenul pentru a se studia raportul de expertiză şi pentru a se ridica eventuale obiecţiuni la acesta. Comunicarea raportului de expertiză către părţile lipsă. Amână judecarea cauzei la data de 4 august 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 19 iulie 2011.
Admite cererea reprezentantei reclamantului şi acordă termen, pentru a se depune raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 19 iulie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2011.
Admite cererea reprezentantei reclamantului , şi acordă termen, pentru a se depune raportul de expertiză. Transpune cauza completului 2, judecător Ioan Damian, şi fixează termen la data de 28 iunie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2011.
Pune în vedere expertului Chiriac Mădălina-Manuela, prevederile art. 208 al. 1 C. pr. civ., în sensul că, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului. Acordă termen pentru a se depune raportul de expertiză. Repetarea adresei către intimata C****** L***** P***** S********* D******** D* P********** P*****, cu menţiunea că, dacă nu există impedimente majore, să se emită măcar, acum procesele verbale de punere în posesie. Amână judecarea cauzei la data de 09 iunie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2011.
T:19.05.2011-ACORDĂ TERMEN PENTRU A SE NUMI ÎN CAUZĂ EXPERTUL CHIRIAC MĂDĂLINA.
T:14.04.2011- ACORDĂ TERMEN PENTRU A SE COMUNICA ÎNTMPINAREA CU PĂRŢILE LIPSĂ ŞI PENTRU A SE SOLICITA LISTĂ CU TREI EXPERŢI TOPOGRAFI.
Admite excepţia de necomunicare a acţiunii şi acordă termen pentru ca petenta să îi comunice pârâtei un exemplar al cererii introductive şi al înscrisurilor ce o susţin. Transpune cauza completului 3, judecător Emilian Popescu, complet iniţial investit cu judecarea cauzei, spre competentă soluţionare. Amână judecarea cauzei la data de 31 martie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2011.
Citarea, în calitate de pârâtă, a numitei B*** S*****-moştenitoarea lui Badea Marin, cu domiciliul în Arad Calea Romanilor bl. G1 et. 7 ap. 31, jud. Arad. Amână judecarea cauzei la data de 9 martie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.
Acordă un nou termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâtul Badea Marin. Pune în vedere reprezentantei reclamantului să depună demersuri pentru a afla adresa corectă a pârâtului Badea Marin în vederea îndeplinirii procedurii de citare. Amână judecarea cauzei la data de 16 februarie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2011.
TERMEN 19.01.2011. PROBAŢIUNE
Acordă termen pentru a se studia răspunsul la adresa emisă la termenul anterior. Amână judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2010.
Emiterea unei adrese către OCPI Arad pentru a se depune documentaţia care a stat la baza emiterii titlurilor de proprietate nr. 44061/2002, 44111/2002, 44110/2002. Amână judecarea cauzei la data de 3 noiembrie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2010.
Acordarea unui nou termen pentru a se studia întâmpinarea de către reprezentantul petentului. Comunicarea intampinarii catre intimata Comisia judeteana Arad. Amână judecarea cauzei la data de 13 octombrie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2010.
Admite cererea reprezentantului reclamantei, efectuarea unei adrese către pârâta Comisia locală Păuliş să comunice titlul de proprietate, număr plan parcelar, proces verbal de punere în posesie aferent poziţiei din anexa validată în urma analizării cererii petentului . Amână judecarea cauzei la data de 22 septembrie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 august 2010.
Termen 24.08.2010, probaţiune