Dosar 10696/62/2010 din 04.10.2010

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10696/62/2010
Data dosar:
04.10.2010
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.11.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Fond

    În temeiul art.132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC VIRAGO IMPEX SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul BRAŞOV pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.11.2015.

    Hotarare 1672/2015 din 04.11.2015
  • Sedinta din data de 10.06.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru convocarea adunării creditorilor în vederea discutării oportunităţii promovării unei acţiuni pentru angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 04.11.2015, sala T4a, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 10.06.2015
  • Sedinta din data de 25.03.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării obiecţiunilor la raportul final de activitate, stabileşte termen la data de 10.06.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2015
  • Sedinta din data de 10.12.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii, desfăşurarea adunării creditorilor din data de 17.12.2014 pentru discutarea propunerii de casare a obiectelor de inventar din patrimoniul debitoarei şi a propunerii de dare în plată, stabileşte termen la data de 25.03.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2014
  • Sedinta din data de 17.09.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării demersurilor de lichidare a patrimoniului debitoarei stabileşte termen la data de 10.12.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2014
  • Sedinta din data de 23.04.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării demersurilor de valorificare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei stabileşte termen la data de 17.09.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2014
  • Sedinta din data de 22.01.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea efectuării distribuirii sumelor între creditori conform planul de distribuţie, continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor rămase în patrimoniul debitoarei şi a demersurilor de recuperare a creanţelor, stabileşte termen la data de 23.04.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2014
  • Sedinta din data de 02.10.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei şi continuarea demersurilor de recuperare a creanţelor, stabilite termen la 22.01.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2013
  • Sedinta din data de 08.05.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării demersurilor de valorificare a activelor din patrimoniul debitoarei şi a demersurilor de recuperare a creanţelor, stabilite termen la 02.10.2013, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2013
  • Sedinta din data de 13.02.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii, convocarea creditorilor pentru aprobarea raportului de evaluare a bunurilor debitoarei şi stabilirea strategiei de valorificare şi pentru iniţierea demersurilor de valorificare a activelor şi recuperare a creanţelor, stabileşte termen la data de 08.05.2013, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2013
  • Sedinta din data de 31.10.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, efectuarea distribuirii sumelor între creditori, în situaţia în care nu se vor înregistra contestaţii, evaluarea bunurilor din averea debitoarei şi iniţierea demersurilor de valorificare, stabileşte termen la data de 13.02.2013, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 20.06.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru desfăşurarea adunării creditorilor şi adoptarea de hotărâri cu privire la strategia de valorificare a bunurilor evaluate în averea debitoarei, precum şi pentru demararea procedurii de valorificare conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 31.10.2012, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 11.04.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru evaluarea bunurilor din patrimoniul debitoarei stabileşte termen la data de 20.06.2012, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 22.02.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de către administratorului judiciar TOP EXPERT SPRL şi în consecinţă: In baza art.107 al.1 lit.C din Legea nr.85/2006. Dispune intrarea în procedura falimentului a debitorului SC VIRAGO IMPEX SRL în temeiul art.107 alin 2 din Legea nr.85/2006. Numeşte in calitate de lichidator pe administratorul judiciar TOP EXPERT SPRL.

  • Sedinta din data de 18.01.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea discutării propunerii de trecere a debitoarei la procedura de faliment, acordă termen la data de 22.02.2012, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 12.10.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea perioadei de reorganizare conform planului confirmat, acordă termen la data de 18.01.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 07.09.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru a se depune raportul trimestrial, acordă termen la data de 12.10.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 08.06.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Confirmă planul de reorganizare propus de debitoarea SC VIRAGO IMPEX SRL, care îşi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar în conformitate cu planul confirmat. Stabileşte termen pentru depunerea raportului trimestrial asupra situaţiei financiare a averii debitoarei la data de 07.09.2011.

  • Sedinta din data de 04.05.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea discutării confirmării sau infirmării planului de reorganizare propus de societatea debitoare, acordă termen la data de 08.06.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 30.03.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru ca societatea debitoare să depună plan de reorganizare în termenul prevăzut de legea insolvenţei, precum şi pentru comunicarea şi înregistrarea acestuia la ORC, acordă termen la data de 04.05.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 28.02.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Admite contestaţia formulată de debitoarea SC VIRAGO IMPEX SRL şi în consecinţă: Dispune înscrierea creditoarei SC ROMSTAL LEASING IFN SA in tabelul creditorilor cu următoarele sume : pentru contractul nr. 91346 suma de 12.958 lei, pentru contractul nr. 90400 suma de 14.788 lei şi pentru celelalte contrate de leasing sumele cuprinse în declaraţia de creanţă depusă de creditoarea contestată.

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Din aceleaşi motive, amână pronunţarea la data de 28.02.2011.

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea asupra contestaţiei debitoarei la data de 23.02.2011. Pentru continuarea procedurii stabileşte termen la data de 30.03.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 19.01.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi soluţionarea contestaţiei formulată de către societatea debitoare, acordă termen la data de 16.02.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 12.10.2010 la ora 14:00

    Complet: CI3-CC
  • Amânat

    Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată pentru data de 12.10.2010 Camera de Consiliu.Deschide procedura insilvenţei şi acordă termen de judecată la data de 19.01.2011, sala T4, ora 8:30.

Flux dosar


Actualizare GRPD