M**** L*****
Apelant InculpatS* A**** S*
Intimat ASIGURATORM**** L*****
Apelant InculpatN****** V*******
Intimat Parte civilăS******* C***** J******* D* U******
Intimat Parte civilăAdmite apelul inculpatului M**** L*****. Desfiinţează parţial hotărârea atacată şi în rejudecare dispune încetarea procesului penal.
Pentru prezentarea declaraţiei de împăcare a părţilor,amână cauza pentru data de 11 februarie 2011.
Respinge ca neîntemeiată cererea privind prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului M**** L*****.
Pentru citarea inculpatului apelant, prin avocat, amână judecarea cauzei la data de 29.11.2010.
Pentru asigurarea prezenţei la judecată a inculpatului apelant, dispune amânarea cauzei pentru data de 17 ianuarie 2011.
Admite cererea inculpatului-apelant M**** L*****, formulată în scris, în dosarul nr. 10704/320/2009 (Nr. în format vechi 1653/2010) al Tribunalului Mureş, Secţia Penală şi în consecinţă: Potrivit art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului potrivit dovezii seria AU nr. 0481845 emisă la data de 22 iunie 2008 de agentul constatator Belean Claudiu din cadrul I.P.J. Mureş, cu referire la permisul de conducere auto categoria B seria M nr. 00100965 M, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21 octombrie 2010 până la 19 noiembrie 2010, inclusiv. Prezenta încheiere se comunică Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Mureş şi inculpatului apelant. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01 noiembrie 2010.
Admite cererea inculpatului apelant M**** L***** şi prelungeşte dreptul de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile.
Admite declaraţia de abţinere formulată de dl.judecător Virgil Ogrean.
Pentru asigurarea prezenţei la judecată a inculpatului apelant şi în vederea soluţionării declaraţiei de abţinere formulată de domnul judecător Virgil Ogrean, dispune amânarea cauzei pentru data de 15 noiembrie 2010.
Admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu încă 30 de zile.
Admite cererea inculpatului-apelant M**** L*****, formulată în scris, în dosarul nr. 10704/320/2009 (Nr. în format vechi 1653/2010) al Tribunalului Mureş, Secţia Penală şi în consecinţă: Potrivit art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului potrivit dovezii seria AU nr. 0481845 emisă la data de 22 iunie 2008 de agentul constatator Belean Claudiu din cadrul I.P.J. Mureş, cu referire la permisul de conducere auto categoria B seria M nr. 00100965 M, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 iulie 2010 până la 21 august 2010, inclusiv. Prezenta încheiere se comunică Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Mureş şi inculpatului apelant. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.07.2010.
pentru asigurarea prezenţei inculpatului, amână cauza la 20 septembrie 2010.
Admite cererea inculpatului apelant M**** L***** şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data expirării ultimei prelungiri dispuse prin încheierea Tribunalului Mureş, din data de 24 martie 2010.
Admite cererea inculpatului-apelant M**** L*****, formulată în scris, în dosarul nr. 10704/320/2009 (Nr. în format vechi 1653/2010) al Tribunalului Mureş, Secţia Penală şi în consecinţă: Potrivit art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice, dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului potrivit dovezii seria AU nr. 0481845 emisă la data de 22 iunie 2008 de agentul constatator Belean Claudiu din cadrul I.P.J. Mureş, cu referire la permisul de conducere auto categoria B seria M nr. 00100965 M, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data expirării ultimei prelungiri dispuse prin încheierea Judecătoriei Tg. Mureş din data de 23 februarie 2010. Prezenta încheiere se comunică Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Mureş şi inculpatului apelant. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 martie 2010