A******** D* P********** N** 5* R****** D* I*** C********
ReclamantB**** P****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR.57 BOTOŞANI în contradictoriu cu pârâtul B**** P****, având ca obiect pretenţii.
În temeiul disp. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei
În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtului, consideră necesară amânarea cauzei şi va dispune citarea pârâtului, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod procedură civilă Având în vedere noile dispoziţii prevăzute de Legea nr.230/2007 modificată prin Legea 175/2010, i se va aduce la cunoştinţă pârâtului posibilitatea scutirii de la plata penalităţilor dacă va face dovada, până la termenul următor, a achitării debitului principal şi cuantumul redus al veniturilor, respectiv să nu depăşească 1000 lei/membru de familie, Consideră necesar a se reveni cu procedura de citare a reclamantei cu menţiunea de a înainta instanţei, calculul detaliat al cheltuielilor lunare şi penalităţilor, justificarea cuantumului penalităţilor care depăşeşte debitul principal, plata efectuată de pârât şi contractul de cesiune, sub sancţiunea suspendării cauzei conf. art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.