M********* A************* Ş* I********* - I********* P********** J******** A****
Recurent ReclamantZ***** B***** Ş*****
Recurent PârâtRespinge acţiunea completată şi cererea reconventională. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntată în şedinţă publică azi 08.10.2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviintează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Respinge ca fiind neconcludentă soluţionării cauzei proba cu interogator solicitată de reclamant, prin reprezentantul său legal. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 08 octombrie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Încuviintează cererea formulată de apărătorul pârâtului de amânare a cauzei pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul cererii completatoare. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 10 septembrie 2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2010 la Tribunalul Argeş- sectie civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.