M***** O*******
Intimat PetentI************ D* P****** A* J******** H********
Recurent IntimatD****** E***** l* c*********** F***** A***
Intimat IntervenientAdmite plângerea contravenţională formulată . Anulează în parte procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 4911318/21.01.2010 încheiat de intimata IPJ Hunedoara, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută de art. 54 alin.1 din OUG nr. 195/2002 – „(1) Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.” şi, în consecinţă, exonerează petentul de la executarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare aplicate pentru această faptă, respectiv plata amenzii în cuantum de 240 lei şi aplicarea a 3 punte de penalizare. Menţine în rest procesul-verbal de contravenţie seria CC nr. 4911318/21.01.2010. Obligă intimata la plata către petent a sumei de 1000,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă intimatul D E la plata către experţii tehnici judiciari a sumei de 2000,00 lei, reprezentând diferenţă onorariu expertiză tehnică judiciară auto. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.09.2012.
pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise amână pronunţarea la 11.09.2012
pentru studiul răspunsului la obiecţiuni
pentru a se comunica colectivului de experţi obiecţiunile formulate de petent la raportul de contraexpertiză, spre a răspunde acestora
pentru a se comunica colectivului de experţi, obiecţiunile formulate la raportul de contraexpertiză, spre a răspunde acestora
în vederea comunicării raportului de contraexpertiză
pentru a se depune decontul de către colectivul de experţi, în vederea achitării
pentru a se depune raportul de contraexpertiză
pentru a se depune raportul de contraexpertiză
în vederea efectuării contraexpertizei
în vederea efectuării contraexpertizei
faţă de cererea de amânare
pentru ca intervenientul să achite decontul pentru completarea raportului de expertiză
în vederea audierii martorilor
Admite completarea obiecţiunilor la raportul de expertiză. Se va solicita expertului să răspundă Admite readurierea martorilor
Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor depuse la acest termen de judecată
Faţă de lipsa de procedură cu intervenientul forţat, Pentru a se efectua expertiza tehnică auto,
Faţă de lipsa de procedură cu intervenientul forţat, Pentru a se numi expertul
pt a se audia martorii petentului
pentru introducerea în cauză a intervenientului
Schimbă termenul de judecată la data de 21.06.2010, pentru când se vor cita părtile. Se va cita intimata cu mentiunea să depună întâmpinare, originalul procesului verbal si toate actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contesat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.04.2010.