Dosar 10799/279/2010 din 24.11.2010

hotarâre care sa tina loc de act autentic


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10799/279/2010
Data dosar:
24.11.2010
Instanta:
Judecătoria Piatra-Neamț
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
hotarâre care sa tina loc de act autentic
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.03.2013 la ora 8:30

    Complet: P3 amânat
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea precizată având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic formulată de reclamanţii D****** A**** şi D****** M**** în contradictoriu cu pârâta L***** M****. Constată valabil intervenită vânzarea-cumpărarea cotei de 1 din imobilul-teren intravilan, înscris în TP nr. 32/3069/10.12.2001, sola 18 parcelele 421/3 şi 421/1 în suprafaţă de 2325 mp, (în fapt suprafaţa de 1457 mp conform măsurătorilor, identificat prin raportul de expertiză întocmit de domnul expert Chiriac Gheorghe Constantin, aflat la filele 96-101 din dosar şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre), situat în sat Dochia, com. Dochia jud. Neamţ, având următoarele vecinătăţi: N- drum sătesc, E- drum sătesc, S - moştenitorii defunctului Cilibiu Ioan, Aiacoboaie Mariana, V - Lazăr Viorica, pentru preţul de 13.000.000 lei (ROL), la data de 12.06.2003. Prezenta hotărâre ţine loc de act de vânzare-cumpărare.

    Hotarare 1046 din 01.03.2013
  • Sedinta din data de 22.02.2013 la ora 8:30

    Complet: P3 amânat
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 01.03.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2013
  • Sedinta din data de 01.02.2013 la ora 8:30

    Complet: P3 amânat
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol şi fixează termen la data de 22.02.2013, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea de a preciza care este suprafaţa de teren care face obiectul cererii de chemare în judecată şi de a depune la dosarul cauzei certificat fiscal eliberat de Primăria comunei Girov cu privire la suprafaţa de teren intravilan înscrisă în TP nr. 32/3069 emis la data de 10.12.2001. Se va emite adresă către Primăria comunei Girov pentru a se depune la dosarul cauzei certificat fiscal cu privire la suprafaţa de teren înscrisă în TP nr. 32/3069 / 10.12.2001, eliberat pe numele defunctei Cilibiu C. Natalia, în calitate de moştenitor a defunctului Cilibiu N. Constantin.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2013
  • Sedinta din data de 25.01.2013 la ora 8:30

    Complet: P3 amânat
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 01.02.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2013
  • Sedinta din data de 23.11.2012 la ora 8:30

    Complet: P3 amânat
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 25.01.2013 pentru achitare onorariu expert.

  • Sedinta din data de 12.10.2012 la ora 12:00

    Complet: C6 amânat
  • Amână cauza

    administrarea unor probe suplimentare

  • Sedinta din data de 24.08.2012 la ora 12:00

    Complet: C6 amânat
  • Amână cauza

    Respinge cererea de ajutor public judiciar.

  • Sedinta din data de 09.08.2012 la ora 12:00

    Complet: C6 amânat
  • Încheiere

    Amână soluţionarea cererii şi stabileşte termen pentru data de 24.08.2012,în Camera de Consiliu, ora 12,00, pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar.

  • Sedinta din data de 25.07.2012 la ora 08:30

    Complet: C6 amânat
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei şi acordă termen la data de 12.10.2012, ora 08:30, sala C, în vederea administrării probei cu expertiză.

  • Sedinta din data de 01.06.2012 la ora 12:00

    Complet: C6 amânat
  • Repus pe rol

    repus pe rol.fixează termen la 25 07 2012

  • Sedinta din data de 25.05.2012 la ora 12:00

    Complet: C6 amânat
  • Amână cauza

    amânat, în vederea deliberării,la 01 06 2012

  • Sedinta din data de 13.04.2012 la ora 12:00

    Complet: C6 amânat
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

  • Sedinta din data de 27.01.2012 la ora 08:30

    Complet: C6 amânat
  • 242 c.pr.civ

    Suspendă judecata acţiunii având ca obiect partaj succesoral, introdusă de reclamanţii: D****** A**** şi D****** M****, în contradictoriu cu pârâta L***** M****, în temeiul art. 242 al. 1 pct.2 din codul de procedură civilă.

  • Sedinta din data de 21.10.2011 la ora 08:30

    Complet: C6 amânat
  • 155/1 c.pr.civ

    Suspendă judecata acţiunii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic formulată de reclamanţii: D****** A**** şi D****** M**** în contradictoriu cu pârâta L***** M****, în temeiul art. 155 indice 1 din codul de procedură civilă.

  • Sedinta din data de 10.08.2011 la ora 12:00

    Complet: C6 amânat
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 21.10.2011 pentru lipsa procedura.

  • Sedinta din data de 04.04.2011 la ora 12:00

    Complet: C6
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 10.08.2011, ora 8.30 pentru administrare probe şi depunerea de ănscrisuri.

Flux dosar


Actualizare GRPD