I******** A**********
ReclamantP******* C****** M********
PârâtP********* J******** B*******
PârâtC****** P***** S********* D******** D* P********** P****** B*******
PârâtC****** C******* P***** S********* D************* B********
PârâtAdmite excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Botoşani - Secţia Civilă invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Bucureşti. Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei vizând măsurile dispuse de Comisia Centrală de acordare a despăgubirilor în ce o priveşte pe reclamanta Ivanoschi Alecsandrina în favoarea Curţii de Aperl Suceava - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 22.10.2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 22.10.2010
Amânat pronunţarea pentru data de 15.10.2010.
Instanţa constată că trebuie de efectuat adresă către reclamantă pentru a face dovada achitării onorariului expert respectiv restul rămas neachitat respectiv 650 lei.
Având în vedere că s-a depus la dosar raport de expertiză tehnică întocmit de expert Huţanu Georgeta, pentru ca reclamanta să studieze conţinutul acestuia şi totodată pentru a fi comunicat Primăriei Mihăileni, căreia i s-au solicitat despăgubiri, instanţa fixează un nou termen de judecată.
Instanţa pune în vedere avocatei Lungu Daniela angajată pentru reclamantă , să se administreze probă cu expertiză de reevaluarea pe bază de înscrisuri a unei construcţii ce a aparţinut reclamanţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 17 iunie 2010.
Amână cauza pentru a reveni cu adresă Primăria Mihăileni, judeţul Botoşani pentru a fi solicitate relaţii cu privire la stadiul dosarului în cauză.
Constată că este necesar să fie citată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Bucureşti, şi de la adresa indicată astăzi de către reclamantă, respectiv din municipiul Bucureşti, Strada Izvor, nr. 2-4, Palatul Parlamentului, precum şi de la sediul central, din Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 Bucureşti, în vederea acoperirii lipsei de procedură. De asemenea, se va trimite adresă către pârâta Prefectura judeţului Botoşani, pentru a fi cerute relaţii cu privire la stadiul dosarului de despăgubiri, privind reclamanta în cauză. Se vor cita pârâţii pentru termenul de judecată acordat cu menţiunea formulării de concluzii cu privire la necesitatea depunerii unui punct de vedere faţă de excepţia lipsei calităţi procesual pasive, invocată de pârâta Prefectura judeţului Botoşani, cu privire la solicitarea reclamantei, având ca obiect despăgubiri.
Se înmânează părţii reclamante un exemplar după precizările formulate în cauză de către Prefectura judeţului Botoşani, judeţul Botoşani, spre luare la cunoştinţă şi formularea unui eventual punct de vedere. Totodată, se vor cita părţile pârâte, cu menţiunea de a fi formulate precizări în raport de excepţia lipsei calităţii procesual pasive faţă de solicitarea reclamantei, având ca obiect plata de despăgubiri. De asemenea, se vor face verificări în ceea ce priveşte adresa actuală a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - Bucureştl, pentru citarea în mod corect a acesteia şi acoperirea lipsei de procedură, reclamanta având termenul de judecată în cunoştinţă.
S-a acordat un nou termen de judecată pentru când să fie trimise adresă către toate părţile pârâte prin care să li se solicite date cu privire la stadiul dosarului având ca obiect despăgubiri,dosar formulat de către partea reclamantă în cauză. De asemenea, se vor cita părţile pârâte pentru termenul de judecată solicitat.