C*** J******** D* P***** S******
IntimatF******** V******
Recurent ContestatorC******** N******* P***** C********* D************
IntimatRespinge cererea completată ca nefondată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la 12.10.2011. Pronunţată în şedinţă publică.
Pune în vedere contestatoarei, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să achite în contul expertului desemnat onorariu provizoriu în sumă de 300 lei, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei conform art. 1551 Cod procedură civilă. Prorogă revenirea cu adrese către exp. Licurici Irina şi Biroul local de expertize judiciare, tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Suceava după depunerea la dosar a dovezii de achitare a onorariului provizoriu stabilit în sarcina contestatoarei, potrivit art. 17 alin. 3 din OG nr. 2/2000. Amână judecarea cauzei pentru data de 06 octombrie 2011, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Numeşte ca expert în cauză pe d-na Licurici Irina şi fixează onorariu provizoriu expert la suma de 300 lei în sarcina contestatoarei. Pune în vedere contestatoarei, prin apărător, ca până la următorul termen de judecată să achite în contul expertului desemnat onorariu stabilit şi să depună la dosar dovada achitării. Încuviinţează următoarele obiective în vederea efectuării expertizei judiciare: 1. Să se indice dacă la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei de serviciu a contestatoarei a fost întocmit buletinul de calcul a pensiei recalculate şi în caz afirmativ să se prezinte această situaţie de calcul; 2. Să se arate dacă intimata C*** J******** D* P***** S****** a evidenţiat punctajele anuale realizate de reclamantă în perioada de activitate şi să fie prezentată această situaţie; 3. Să se precizeze dacă la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei de serviciu au fost luate în calcul toate veniturile salariale de care reclamanta a beneficiat în timpul perioadei de activitate desfăşurată, respectiv salariul brut lunar, indexările şi compensaţiile acordate conform reglementărilor legale, sporurile de care a beneficiat, cu identificarea acestora, indemnizaţia de conducere, salariul de merit, cu privire la care există documente la dosarul de pensie al contestatoarei, şi dacă sub acest aspect s-au evidenţiat erori de calcul; 4. Să se arate dacă la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat stagiul de cotizare prevăzut de lege, în raport de data înscrierii la pensie a contestatoarei sau a fost utilizat un alt stagiu de cotizare; 5. Să se precizeze dacă intimata C*** J******** D* P***** S****** a stabilit numărul de puncte realizate din contribuţia la pensie suplimentară de 2%, 3%, 4% şi 5% reţinută reclamantei în perioada de activitate desfăşurată şi stabilirea corectă a cuantumului acesteia; 6. Să se indice dacă la recalcularea pensiei reclamantei s-au aplicat indexările şi majorările legale, conform reglementărilor în domeniu; 7. Să se stabilească cuantumul concret al pensiei reclamantei şi diferenţele de drepturi de pensie cuvenite reclamantei, după caz; Se va efectua o adresă către exp. Licurici Irina pentru a efectua un raport de expertiză conform obiectivelor încuviinţate de instanţă. Se va efectua o adresă către Biroul local de expertize judiciare, tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Suceava pentru aducerea la cunoştinţă a dispoziţiilor instanţei de la termenul de azi.
Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar. Respinge, ca neutilă soluţionării cauzei, cererea formulată de contestatoare, prin apărător, de a se solicita relaţii de la ultimul angajator. Încuviinţează proba cu o expertiză în specialitatea asigurări sociale, în vederea verificării corectitudinii stabilirii punctajului mediu anual de către intimată. Se va efectua o adresă către Biroul local de expertize judiciare, tehnice şi contabile de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a ne înainta la dosar o listă cu experţi în specialitatea „asigurări sociale”. Pune în vedere părţilor ca până la următorul termen de judecată să formuleze şi să depună la dosar obiective în vederea efectuării raportului de expertiză în specialitatea „asigurări sociale”. Respinge cererea de suspendare a deciziei de recalculare a pensiei contestată în prezenta cauză, ca nefondată. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Amână judecarea cauzei pentru data de 16 iunie 2011, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2011. În baza art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sesizează Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 - 4, 7 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în raport de prevederile art. 1 alin. 3 – 5, art. 11, art. 15 alin. 2, art. 16, art. 20, art. 44, art. 47, art. 52, art. 53, art. 56, art. 135, art. 136, art. 148 din Constituţia României, excepţie invocată de contestatoarea F******** V****** cu domiciliul în mun. Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 50, sc. B, ap. 2, jud. Suceava, prin avocat. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 mai 2011.
Acordă termenul solicitat de contestatoare şi apărătorul acesteia. Amână judecarea cauzei pentru data de 26 mai 2011, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Introduce în cauză C******** N******* P***** C********* D************ care va fi citat pentru următorul termen de judecată cu duplicatul precizărilor, a cererii de chemare în judecată, a completării la acţiune şi a motivelor pentru care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 – 3, art. 12 din Legea 119/2010 în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 5, art. 11, art. 15 alin. 2, art. 16, art. 20, art. 44, art. 47, art. 52, art. 53, art. 56, art. 136, art. 148 din Constituţia României. Pune în vedere apărătorului contestatoarei să depună la dosarul cauzei copii după cererea de chemare în judecată şi completarea la acţiune pentru a fi comunicate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Se vor comunica intimatei C*** J******** D* P***** S****** duplicatele precizărilor depuse la dosarul cauzei la terenul de azi şi motivele pentru care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 – 3, art. 12 din Legea 119/2010 în raport de dispoziţiile art. 1 alin. 5, art. 11, art. 15 alin. 2, art. 16, art. 20, art. 44, art. 47, art. 52, art. 53, art. 56, art. 136, art. 148 din Constituţia României, pentru a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acestea. Amână judecarea cauzei pentru data de 28 aprilie 2011, ora 900, la solicitarea apărătorului contestatoarei, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Acordă termenul solicitat de reprezentanta intimatei în vederea studierii completării la acţiune şi a formulării unui răspuns. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 martie 2011, ora 900, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Acordă termenul solicitat de apărătorul contestatoarei în vederea studierii întâmpinării. Ia act că numele corect al contestatoarei este „Funduianu” şi nu „Funduian” cum în mod greşit s-a menţionat în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei pentru data de 17 februarie 2011, ora 900, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.