B**** L******
ReclamantB**** V*****
PârâtRespinge cererea, aşa cum a fost precizată, ca nefondată. Dispune obligarea reclamantei să achite pârâtului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 februarie 2011.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 9 februarie 2011. Pronunţată în şedinţa publică azi, 8 februarie 2011.
Pune în vedere părţilor să depună la dosar duplicatul înscrisurilor depuse la acest termen pentru a fi comunicate. Pune în vedere reclamantei să-şi precizeze în scris cererea de ordonanţă preşedinţială, în sensul de a indica dacă măsura evacuării pârâtului pe care o solicită, are caracter vremelnic sau definitiv iar dacă este vorba de o măsură provizorie, să indice până când solicită solicită luarea acestei măsuri, aceste precizări la cerere urmând a fi depuse în dublu exemplar pentru a fi comunicate şi pârâtului, să depună actul de proprietate al imobilului din care se solicită evacuarea pârâtului, copia certificatului de căsătorie şi un certificat de grefă cu privire la stadiul soluţionării dosarului de divorţ aflat pe rolul Tribunalului Suceava. Admite proba cu înscrisuri solicitată de ambele părţi. Admite proba testimonială cu numitul Luchian Georgel şi ia act de obligaţia pârâtului de a asigura prezenţa acestuia în instanţă fără citaţie sub sancţiunea decăderii din probă. Admite cererea de efectuare a unei anchete sociale la domiciliul părţilor pentru a vedea condiţiile concrete în care trăiesc părţile, modul de comportament al părţilor şi condiţiile de creştere şi educare ale minorului Balan Cosmin Ştefan şi dispune efectuarea unei adrese către Serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Suceava pentru efectuarea acestei anchete sociale. Amână judecarea cauzei la data de 8 februarie 2011, în cunoştinţa părţilor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 ianuarie 2011.