S**** N******
Apelant ReclamantS**** N*******
Apelant ReclamantD****** A***
Intimat PârâtD****** D******* R*****
Intimat PârâtAdmite apelul. SChimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Obligă reclamanţii la plata sumei de 104.120 lei, reprezentând sultă, pentru cota din terenul în suprafaţă de 586 mp. şi valoarea totală de 476.650 lei. Omologhează raportul de expertiză tehnică efectuat de d-na expert Frunză Felicia (filele 86-90). Menţine restul dispoziţiilor sentinţei civile. Obligă intimaţii-pârâţi la plata sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2011. E. Roşu-s.m.
Admite în parte cererea de ajutor public judiciar. Acordă ajutor public judiciar privind taxa de timbru, astfel: - dispune reducerea cuantumului taxei de timbru de la 4598,26 lei la 2000,00 lei. - dispune achitarea eşalonată a taxei de timbru, astfel:- 200 lei, prima tranşă, până la 09.06.2011; - 900 lei, a doua tranşă, până la 15.09.2011; - 900 lei a treia tranşă până la termenul din 13.10.2011, cu menţiunea că plata fiecărei tranşe se dispune sub sancţiunea anulării apelului ca insuficient timbrat, în caz de neplată. Cu drept de reexaminare în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.05.2011.
Admite cererea. Dispune preschimbarea termenului de judecată de la 10.11.2011 la 10.03.2011, AR5, 8,30, pentru când se vor cita părţile. Cu recurs odată cu fondul apelului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2010.