Dosar 11015/94/2010 din 10.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11015/94/2010
Data dosar:
10.11.2010
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
-
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.12.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Soluţionare

    în temeiul art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 320 ind. 1 C.P.P. condamnă pe inculpatul lancu Gheorghe la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană carenu poseda permis de conducere.. în temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a ll-a şi b cod penal. în temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. în temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. în temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. în temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală obligă inculpatul la 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD