M******* V*****
Recurent ReclamantM******* A****
Intimat ReclamantP********* T******
Recurent ReclamantB******* V*******
Recurent ReclamantŢ*** (***** M******** L****
Intimat IntervenientIa act că reclamanţii au renunţat la judecată faţă de pârâta-Direcţia Silvică Vâlcea-Ocolul Silvic Horezu. Admite, în parte, acţiunea reclamanţilor şi intervenientei forţate Mateescu Lidia. Respinge cererea reclamantului M******* V*****(fila 51,144) în dosar nr. 670/241/2011 conexat la dosar 1101/241/2010. Admite, în parte, cererea reconveţională(fila 230, 310) formulată de pârâtul Primarul comunei Sineşti, judeţul Vâlcea. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Comisia locală de fond funciar Sineşti şi respinge acţiunea acesteia ce a făcut obiectul dosarului nr. 670/241/2011 conexat la dosar nr. 1101/241/2010 pentru lipsa calităţii procesuale active a acesteia. Obligă Comisia locală de fond funciar Sineşti, judeţul Vâlcea, să pună în posesie pe reclamanţi şi intervenientă, pe suprafaţa totală de 3,9685 ha teren cu vegetaţie forestieră, pe raza localităţii Sineşti, suprafaţă de se compune din :10902 mp pct Peste Pârâul Satului, 209 mp pct La Edu, 13940 mp pct Hotărăl şi 14634 mp pct. Curmătură, conform anexa 1, anexa 2, anexa 4, anexa 5 la raportul de expertiză întocmit de ing. Andronache Maria(fila 214,215, 217,218). Obligă Comisia locală de fond funciar Sineşti să înainteze documentaţia necesară Comisiei judeţene de fond funciar Vâlcea, în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 5 ha 4246 mp. Obligă Primarul comunei Sineşti la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere , începând de la data pronunţării hotărârii până la îndeplinirea obligaţiilor dispuse mai sus. Constată nulitatea parţială a Hotărârii Comisiei judetene de fond funciar Vâlcea nr 7078/24.11.2000(fila 122) de validare a anexei 53 poz.4 a satului Ciucheţi, pe numele Mateescu P Vasile, autorul reclamantului, pentru suprafaţa de 3,5754 teren cu vegetaţie forestieră. Obligă pârâta Comsia locală de fond funciar Sineşti să plătească reclamantului M******* V***** suma de 1500 lei cheltuieli de judecată şi reclamantei B******* V******* suma de 1500 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 10.02.2012
amână cauza pentru lipsa martorului.
Amână cauza pentru a fi citaţi martorii propuşi de reclamant şi a fi emisă adresă către Comisia locală Sineşti.
repune cauza pe rol pentru continuarea probatoriului.
amână cauza pentru când expertul să depună la dosar dovezile de înştiinţare a părţilor, pentrun a participa la măsurători.
amână cauza pentru când părţile să ia cunoştinţă de completarea raportului de expertiză .
amână cauza pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
amână cauza pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, de către pârâta Comisia locală Sineşti.
amână cauza pentru ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză întocmit în cauză.
amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.
amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză.
amână cauza pentru a se emite adresa d-nei expert Andronache Maria , că a fost numită expert, urmând să efectueze lucrarea dispusă în cauză
amână cauza pentru a se emite adresa d-nei expert Dumitrescu Magdalena Flori, că a fost numită expert, urmând să efectueze lucrarea dispusă în cauză.
amână cauza pentru a se emite adresă expertului să efectueze lucrarea dispusă în cauză.
amână cauza la data de 29 septembrie 2010 pentru efectuarea expertizei tehnice.
amână cauza pentru a se solicita relaţii Comisiei locale Sineşti.
Amână cauza la data de 16 iunie 2010 pentru lipsa de procedură cu Mateescu Lidia