C***** I****
LichidatorS* S*** & A**** S**
DebitorO** D***
IntimatJ********** C******
IntimatA** C******
CreditorAdmite cererea lichidatorului judiciar. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S* S*** & A**** S**. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea din oficiu a menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art.4 din Legea 85/2007, dispune eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziţia UNPIR a sumei de 66,72 lei reprezentând cheltuieli de procedură şi a sumei de 3.720 lei inclusiv TVA reprezentând remuneraţia pe perioada septembrie 2010 – iunie 2011. Definitivă. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţa publică de la 14 iunie 2011.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă. Acordă termen la 14.06.2011 pentru când se va pune în discuţie cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii. Dispune citarea creditorilor cu menţiunea închiderii procedurii.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului. Acordă termen la 31.05.2011 pentru continuarea procedurii, având în vedere că nu s-a soluţionat cerere lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii patrimoniale.
Dispune înregistrarea la grefa tribunalului şi afişarea, în copie, la uşa instanţei a tabelului definitiv al creanţelor împotriva averii debitorului. Acordă termen la 24.02.2011 pentru continuarea procedurii, având în vedere că lichidatorul judiciar a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului Buşcă Sevastian. Dispune disjungerea şi înregistrarea separată a cererii lichidatorului judiciar de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva pârâtului Buşcă Sevastian. Acordă termen la 27.01.2011, pentru când se va cita pârâtul cu copie acţiunea şi cu menţiunea de a depune întâmpinare.
Ia act de raportul lichidatorului judiciar. Dispune înregistrarea la grefa tribunalului şi afişarea, în copie, la uşa instanţei a tabelului preliminar al creanţelor. Acordă termen la 18.11.2010, pentru continuarea procedurii – soluţionarea eventualelor contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor şi definitivarea tabelului de creanţe. Dispune înaintarea plângerii formulate de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu administratorul social Busca Sevastian, Parchetului de pe lângă J********** C******.
Admite cererea debitoarei prin lichidator CORELI I.P.U.R.L. de reducere a cuantumului taxei judiciare de timbru. Stabileşte cuantumul taxei judiciare de timbru la suma de 4 lei. Admite cererea debitoarei SC SEBY&ANDRA SRL, prin lichidator CORELI I.P.U.R.L. de deschidere a procedurii simplificate de insolvenţă. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitoarei SC SEBY&ANDRA SRL. Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din lege. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei, Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe CORELI I.P.U.R.L., care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuţie provizorie de 500 lei lunar. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea efectuării din oficiu a menţiunii precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 28 octombrie 2010. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 04 noiembrie 2010. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 18 noiembrie 2010. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. Fixează termen la data de 21 octombrie 2010 pentru depunerea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b şi art. 59. În temeiul art. 107 alin.2 din Legea nr. 85/2006, Constată dizolvată societatea debitoare şi dispune ridicarea dreptului de administrare a debitorului. În temeiul art. 113 din lege, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, Dispune convocarea adunării generale a asociaţilor de către lichidatorul judiciar, în termen de 20 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a obligaţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.