R** C*****
RecurentR** A*** G*******
RecurentR** D** C*****
RecurentR** R*** S****
RecurentR** C******* V*****
RecurentAdmite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii, în contradictoriu cu intimatul. Anulează toate actele de executare întocmite de executorul judecătoresc Simon Attila în dosarul execuţional nr. 290/13.09.2010. Obligă intimatul la plata sumei de 199 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge celelalte pretenţii ale contestatorilor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 februarie 2012.
în vederea deliberării
în vederea deliberării
în vederea deliberării
Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite în dosarul execuţional nr. 290/2010 al BEJ Simon Attila, cerere formulată de contestatori, în contradictoriu cu intimatul. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 decembrie 2011.
Amână pronunţarea asupra cererii de suspendare a executării silite până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei contestaţii la data de 12.12.2011. Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2011 pentru când se va cita martorul Silaghi Robert solicitat de contestatori, prin reprezentant.
pentru a se emite adresă către BEJ pentru a depune dosarul execuţional.
Admite excepţia netimbrării cererii de redeschidere a judecăţii. Anulează ca netimbrată cererea de redeschidere a judecăţii cauzei având ca obiect contestaţie la executare, cerere formulată de contestatorii R** C*****, Rus Cristina Gabriela, R** D** C*****, R** R*** S****, R** C******* V*****, Rus Monica Cristina, Rus Gabriel Nicolae, în contradictoriu cu intimatul Michiş Adrian Corneliu. Constată că prezenta cauză rămâne suspendată în baza încheierii din data de 16 decembrie 2010. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării soluţionării prezentei cauze. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8 septembrie 2011.
susp art. 242
pt a se cita contestatorii cu menţiunea de a achita cauţiunea