G******* M***** C*******
PetentIn baza art.195 C.p.p., admite sesizarea din oficiu, privind indreptarea erorii materiale, strecurate in minuta sentintei penale nr. 1348 din 07.07.2010. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurata in minuta sentintei penale 1348 din 07.07.2010, in sensul ca, se va trecere în loc de: - „În baza art. 86 C.pen. constată intervenită reabilitarea de drept a petentului condamnat pentru pedepsele de câte 2 (doi) ani închisoare….”aşa cum greşit a fost trecut: - „În baza art. 86 C.pen. constată intervenită reabilitarea de drept a petentului condamnat pentru pedepsele de 1 (unu) an închisoare şi 2(doi) ani închisoare….”. Urmează ca modificarea să fie făcută pe minută. Fara cheltuieli de judecata. Cu recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronuntata in sedinta publica, azi 15 iulie 2010.
În baza art. 494 şi următoarele C.pr.pen admite cererea formulată de petentul condamnat G.M.C. În baza art.86 C. pen. constată intervenită reabilitarea de drept a petentului condamnat pentru pedepsele de câte 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 184 al. 2,4 C.p. şi art. 37 al. 1 din Decretul 328/1966, aplicate prin sent. pen. nr. 2413/14.09.2005 a Judecătoriei Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 695/R/19.06.2006 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art. 502 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se va face menţiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea pentru care s-a constatat reabilitarea şi în fişa de cazier judiciar a petentului. În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2010.
Amână pronunţarea la data de 07.07.2010