H***** S*****
PetentI************ J******* A* P******* D* F******** T*****
Intimat ORG. CONSTATATORP*** I**
PetentHOT. 19.07.2010 Admite în parte plângerile celor doi petenţi, având ca obiect cele două procese verbale de contravenţie. Raportat la individualizarea sancţiunilor contravenţionale, reduce cuantumul amenzilor aplicare petenţilor prin cele două procese verbale contestate, la suma de câte 300 lei pentru fiecare contravenient. Menţine celelalte dispoziţii ale proceselor verbale de contravenţie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.07.2010. Preşedinte,
un ultim termen de judecată în vederea administrării probatoriului
termen în vederea administrării probatoriului
termen în vederea administrării probatoriului