G***** M***** P***
Apelant InculpatI******* A***** C******
Apelant InculpatN******* E*** G*******
Intimat Parte vătămatăS* N**** F******* S** P********
Intimat Parte civilăRespinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Iordache Adrian Cătălin împotriva sentinţei penale nr. 161/2010 a Judecătoriei Petroşani, judeţul Hunedoara. Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul G***** M***** P*** împotriva aceleiaşi sentinţe. Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare în apel. În temeiul art. 199 C.pr.pen. admite cererile privind scutirea de la plata amenzii judiciare formulate de avocaţii Trosan Ioan şi Lazăr Valentin. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 300 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei. DEFINITIVĂ pentru inculpatul G***** M***** P***. Cu recurs în 10 zile de la comunicare faţă de celelalte părţi. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19.08.2010.
lipsa nejustificată a apărătorilor inculpaţilor, dispus amendarea acestora cu câte 500 lei, cu termen de reexaminare în 10 zile d la comunicare.
În vederea îndeplinirii corecte a procedurii de citare cu inculpatul apelant G***** M***** P*** (arestat în altă cauză), a cărui prezenţă este obligatorie în instanţă;
Faţă de lipsa inculpatului apelant Iordache Adrian Cătălin, a cărui prezenţă o apreciază ca fiind necesară la soluţionarea cauzei; Având în vedere că nu s-a desemnat un apărător din oficiu pentru inculpatul apelant Iordache Adrian Cătălin, asigurarea asistenţei juridice a acestuia fiind obligatorie, raportat la infracţiunile ce i s-au reţinut în sarcină;