T**** P**** L*****
Recurent InculpatAdmite recursul. Casează decizia cît şi setinţa sub aspectul categoriei pedepsei aplicate. Rejudecînd, în baza art.1/1 alin.1 din Leg.61/1991, condamnă inculpatul la pedeapsa amenzii în cuantum de 5.000 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din neeexecutarea pedepsei, potrivit art.63/1 C.p. Menţine măsura confiscării celor două obiecte corp delict(aparat electroşocuri confecţionat din material plastic şia unui topor), dispuse de instanţa de fond. Cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei constînd în onorariu avocat oficiu, rămîn în sarcina statului, sumă ce va fi virată din fondrile M.J.în contul Baroului Dolj. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică.
pentru a fi observate motivele de recurs, ce au fost depuse în şedinţă
Prin cererea depusă la dosar apărătorul ales al inculpatului, avocat Bucălae Sorin Aurel solicită amînarea cauzei pentru a pregăti apărarea.
prin cererea depusă la dosar recurentul inculpat solicită amânarea cauzei pentru a-şi angaja apărător.
Pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul.