Dosar 11263/62/2010 din 15.10.2010

acţiune în răspundere patrimonială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11263/62/2010
Data dosar:
15.10.2010
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în răspundere patrimonială
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.01.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta S.C. BENZOPEGAS S.R.L. BRAŞOV, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul N*** I**** E***, şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 32.601,41 lei reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat patrimoniului societăţii reclamante, sumă la care se va calcula dobânda legală, de la data introducerii acţiunii - 07.12.2009 - şi până la data plăţii efective. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă în contradictoriu cu chemata în garanţie N*** A******, Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant reconvenţional N*** I**** E*** în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvenţională S.C. BENZOPEGAS S.R.L. BRAŞOV. Fără cheltuieli de judecată.

    Hotarare 155/2013 din 30.01.2013
  • Sedinta din data de 29.01.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.01.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2013
  • Sedinta din data de 22.01.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 29.01.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.01.2013
  • Sedinta din data de 15.01.2013 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 22.01.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2013
  • Sedinta din data de 04.12.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    pentru studiul înscrisurilor comunicate la acest termen, amână cauza la 15.01.2013, sala T2, ora 08:30

  • Sedinta din data de 06.11.2012 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii procedurii de citare, termen 04.12.2012.

  • Sedinta din data de 14.06.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Alte cauze

    Suspendat potrivit art. 243 alin. 1 pct. 5 Cpc şi art. 36 L85/2006

  • Sedinta din data de 17.05.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea comunicării la dosar a relaţiilor solicitate de instanţă . Termen acordat la data de 14.06.2011, sala T1, ora 8:30, complet LM3.

  • Sedinta din data de 19.04.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă . Termen acordat la data de 17.05.2011, sala T1, complet LM3, ora 12.

  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă . Termen acordat la data de 19.04.2011, sala T1, complet LM3, ora 8:30.

  • Sedinta din data de 22.02.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar. Termen acordat la data de 22.03.2011, sala T1, ora 8:30, complet LM3.

  • Sedinta din data de 25.01.2011 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat în vederea administrării probatoriului. Termen acordat la data de 22.02.2011, complet LM3, ora 8:30, sala T.

  • Sedinta din data de 07.12.2010 la ora 8:30

    Complet: MAS3
  • Amână cauza

    Amânat faţă de lipsa de procedură constatată. Termen acordat la data de 25.01.2011, complet LM3, sala T1, ora 8:30

  • Sedinta din data de 09.11.2010 la ora 10:30

    Complet: MAS1
  • Amânat

    Amânat la cerere reclamantei în vederea pregătirii apărării. Termen acordat 07.12.2010, sala T1, ora 8:30, complet LM3

Flux dosar


Actualizare GRPD