A****** N******** P***** R***
ReclamantM********* M****** F******* Ş* P********* S******
PârâtRespinge acţiunea, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.07.2011.
Amână pronunţarea la 04 iulie 2011.
C U R T E A, Ia act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind suspendarea executării titlului de creanţă privind plata debitului până la soluţionarea contestaţiei, formulat iniţial în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, faţă de cererea scrisă depusă la dosar din partea reprezentantului reclamantului şi, deliberând asupra cererii de amânare a cauzei, formulată de reprezentanţii ambelor părţi, o apreciază ca fiind legală şi temeinică, sens în care, pentru a le da posibilitatea să ia la cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar în şedinţa de faţă, urmează a D I S P U N E : Amână cauza la data de 27.06.2011, pentru când părţile iau termen în cunoştinţă prin reprezentanţii lor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.05.2011.