U** P* C******
InculpatM******* T* M****
Parte vătămatăU** C******
InculpatU** C******
InculpatSP nr.1591/2011 În baza art.305 alin.1 lit.c Cod penal condamnă pe inculpatul UC, judeţul Bistriţa-Năsăud, cetăţean român, studii 7 clase, cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a şi lit. b Cod Penal. Conform art. 81 şi 82 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, sens în care stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni . Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul Penal. În baza art.191 alin.1 Cod proc.penală, obligă pe inculpat să plătească, în favoarea statului, suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 16.11. 2011
amânare de pronunţare la 16.11.2011
recitare inculpat şi martori lipsă, cu m.a.
recitare inculpat cu m.a., recitare martori lipsă, cu m.a.
recitare inculpat, recitare martori lipsă, cu m.a.
citare martori acuzare, citare inculpat prin afişare la Consiliul local Bistriţa şi Dumitriţa
lipsă de procedură cu inculpatul, recitare părţi, inculpatul cu m.a., acvirare dosar