I*** D** I********* S*** L********* J******* A* S* G***** T**** S**** S** -** F******** P*** R*********** L****
Intimat ReclamantD***** L****
Intimat PârâtV***** S*****
Intimat PârâtM****** F***** D*****
Recurent PârâtHOTĂRĂŞTE Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de către reclamantul INFO - DIP INSOLVENCY SPRL, în calitate de lichidator al debitorului SC GLOBAL TRUCKS STORE SRL – în faliment, în contradictoriu cu pârâţii D***** L****, MEREUŢĂ FLORIN DANIEL şi V***** S***** şi în consecinţă: Obligă pârâţii MEREUŢĂ FLORIN DANIEL şi V***** S*****, în solidar, la plata sumei de 5.111.550,87 lei, aceasta urmând să intre în averea debitorului. Autorizează creditorii debitorului în dosarul nr.5813/62/2009 să procedeze la punerea în executare a prezentei. Respinge acţiunea reclamantului faţă de pârâtul D***** L****.
Amână pronunţarea în cauză la data de 5 iulie 2012.
Amână pronunţarea cauzei la data de 28 06 2012.
pentru audierea martorului propus
Pentru audierea celui de al doilea martor în completarea probatoriului, amână judecarea cauzei.
pentru administrarea probei testimoniale
faţă de lipsa procedurii de citare prin publicitate cu pârâţii, pentru administrarea probelor
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al pârâtului D***** L****, pentru administrarea probelor.
pentru administrarea probelor
faţă de lipsa procedurii de citare
Pentru citarea pârâtului prin publicitate în condiţiile art.95 alin.2 cod procedură civilă.
faţă de lipsa procedurii de citare constatată