Dosar 11413/107/2010 din 15.12.2010

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11413/107/2010
Data dosar:
15.12.2010
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, FISCAL ŞI DE INSOLVENŢĂ
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.09.2015 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    În temeiul art.132 alin.1 din Legea 85/2006 închide procedura de reorganizare judiciară declanşată împotriva debitoarei SC CORINA COM SRL . Dispune luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea comercială. În conformitate cu dispoziţiile art.136 din Legea 85/2006, administratorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatorire sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi. Dispune descărcarea debitorului de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi valoarea prevăzută în plan. Prezenta sentinţă se va notifica DGFP Alba şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2015.

    Hotarare 633/2015 din 15.09.2015
  • Sedinta din data de 12.05.2015 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la 15.09.2015 pentru efectuarea ultimei plăţi din cadrul planului de reorganizare şi instrumentarea raportului pentru închiderea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2015
  • Sedinta din data de 10.03.2015 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 12 mai 2015, ora 12,00 pentru continuarea procedurii de reorganizare a activităţii debitoarei. Administratorul judiciar va depune la dosar raportul prevăzut de art. 106 din legea insolvenţei asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

    Incheiere de sedinta din 10.03.2015
  • Sedinta din data de 25.11.2014 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 10 martie 2015, ora 12,00 pentru continuarea procedurii de reorganizare a activităţii debitoarei. Administratorul judiciar va depune la dosar raportul prevăzut de art. 106 din legea insolvenţei asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2014
  • Sedinta din data de 23.09.2014 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen de verificare a procedurii la 25.11.2014pentru continuarea procedurii de reorganizare a activităţii debitoarei. Administratorul judiciar va depune la dosar raportul prevăzut de art. 106 din legea insolvenţei asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate. .

    Incheiere de sedinta din 23.09.2014
  • Sedinta din data de 13.05.2014 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Confirmat planul de reorganizare modificat. termen 23.09.2014.

    Hotarare intermediara 417/2014 din 13.05.2014
  • Sedinta din data de 10.02.2014 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen de verificare a procedurii la data de 13 mai 2014- ora 12,00 pentru continuarea procedurii şi desfăşurarea şedinţei adunării creditorilor având ca ordine de zi aprobarea planului de reorganizare modificat.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2014
  • Sedinta din data de 18.11.2013 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 10 februarie 2014, ora 12,00 pentru continuarea procedurii de reorganizare a activităţii debitoarei. Administratorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2013
  • Sedinta din data de 16.09.2013 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 18 noiembrie 2013 , ora 12,00 pentru continuarea procedurii de reorganizare a activităţii debitoarei. Administratorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

    Incheiere de sedinta din 16.09.2013
  • Sedinta din data de 15.04.2013 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 16 septembrie 2013 pentru când administratorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

    Incheiere de sedinta din 15.04.2013
  • Sedinta din data de 21.01.2013 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 15 aprilie 2013, ora 12,00, pentru continuarea procedurii reorganizării judiciare a activităţii debitoarei şi achitarea ratei a VII-a din graficul de plăţi. Administratorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2013
  • Sedinta din data de 29.10.2012 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 21 ianuarie 2013 pentru când administratorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

  • Sedinta din data de 14.09.2012 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 29 octombrie 2012 pentru când administratorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

  • Sedinta din data de 11.05.2012 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 14 septembrie 2012 pentru când administratorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate.

  • Sedinta din data de 16.03.2012 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 11 mai 2012 pentru când administratorul judiciar va depune la dosar raportul de activitate asupra rezultatelor economico-financiare ale debitoarei în îndeplinirea planului de reorganizare şi va informa cu privire la plăţile efectuate

  • Sedinta din data de 20.01.2012 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 16 martie 2012 pentru continuarea procedurii de reorganizare şi întocmirea raportului trimestrial în conformitate cu art. 106 din lege.

  • Sedinta din data de 18.11.2011 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    amânat judecata la termenul din 20.01.2012 pentru continuarea efectuării plăţilor conform graficului de rambursare propus prin planul de reorganizare.

  • Sedinta din data de 23.09.2011 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Soluţionare

    În temeiul art. 101 din Legea 85/2006 confirmă planul de reorganizare. Stabileşte termen de verificare la 18.11.2011

  • Sedinta din data de 27.05.2011 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    amânat la data de 23.09.2011 pentru convocarea adunării generale a creditorilor şi supunerea la vot a planului de reorganizare

  • Sedinta din data de 15.04.2011 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Amână cauza

    la data de 27.05.2011 pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor şi notificării debitoarei privind depunerea planului de reorganizarer

  • Sedinta din data de 04.03.2011 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Respins

    Respinge opoziţia formulată de creditoarea DGFP Alba. Termen de verificare 15.04.2011 pentru continuarea perioadei de observaţie

    Hotarare intermediara 159/2011 din 04.03.2011
  • Sedinta din data de 04.02.2011 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Repus pe rol

    În vederea comunicării actelor de opoziţie cu debitoarea. Stabileşte termen la data de 04.03.2011

  • Sedinta din data de 07.01.2011 la ora 12:00

    Complet: F 5 FALIMENT
  • Soluţionare

    Admis cererea debitoarei. Deschis procedura generală. Stabilit termen de verificare la 04.02.2011

Flux dosar


Actualizare GRPD