E**** M******
ReclamantC****** C******* P***** S********* D*************
PârâtP******* M*********** T******** P*** P*****
Chemat în garanţieP******* M*********** T********
Chemat în garanţieAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta Eker Mihaela în contradictoriu cu pârâta C****** C******* P***** S********* D*************. Aplică conducătorului pârâtei amenda de 20 % din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu cea de a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri şi până la data executării Sentinţei Civile nr.416/30.11.2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr.1278/59/2008, irevocabilă prin Decizia Civilă nr.3152/16.06.2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr.1278/59/2008. Respinge în rest acţiunea reclamantei. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta C****** C******* P***** S********* D************* în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Primarul şi Primăria Municipiului Timişoara. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată parţiale către reclamantă în cuantum de 1.300 lei, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.02.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 24.02.2011, sala 240, completul CA4, termen dat în cunoştinţă reclamantei şi a chemaţilor în garanţie prin reprezentanţii acestora, pentru când se va cita pârâta C****** C******* P***** S********* D************* cu un exemplar al întâmpinării şi al înscrisurilor ataşate. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.01.2011.
pentru comunicare înscrisuri