O***** O****** P*** P*****
ReclamantO*** D******
PârâtADMITE ACŢIUNEA RECLAMANTEI
Amână judecarea cauzei la data de 12.01.2011 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita reclamanta cu menţiunea „ completării taxei judiciare de timbru în sumă de 192,96 lei şi timbru judiciar în sumă de 2,50 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată şi pârâta. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2010.
Reclamanta va face preţuirea contractului de închiriere, sub sancţiunea suspendării cauzei, în baza art. 155/1 Cod de procedură civilă. Se citează reclamanta cu menţiunea „a-şi preţui valoarea contractului de închiriere, sub sancţiunea suspendării cauzei, în baza art. 151/1 Cod de procedură civilă şi „aplicat ştampila”. Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2010 termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se va cita pârâta. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.11.2010