Z****** M***** V******
InculpatAdmite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Z****** M***** V******, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, cu modificările şi completările ulterioare, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 13 octombrie 2010 şi până la data de 10 noiembrie 2010, inclusiv şi emiterea, de urgenţă, a mandatului de arestare preventivă. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie 2010, ora 04.19 .